11 februarie 2014

Un milion de lei costă transportatul zăpezii în afara Sucevei   
·        Să spunem că ducem toată zăpada din oraş, nici măcar nu încape discuţie, pentru că ne-ar trebui 10 miliarde de lei vechi, bani pe care nu îi avem”, declară primarul Ion Lungu.

Primăria Suceava nu-şi permite să încarce în maşini şi transporte zăpada în exces în afara municipiului, aşa cum a făcut în iarna lui 2012.   Primarul Ion Lungu a declarat ieri, că operaţiunile sunt costisitoare, debarasate fiind doar staţiile pentru transportul în comun şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi instituţiilor publice. „Nu are rost să ne minţim, pentru că nu se poate pune problema căratului zăpezii. Sigur, acolo unde este absolut necesar, în staţiile de autobuz, intrarea în şcoli şi instituţiile publice, o vom lua şi o vom a mai muta. Dar, să spunem că ducem toată zăpada din oraş, nici măcar nu încape discuţie, pentru că ne-ar trebui 10 miliarde de lei vechi, bani pe care nu îi avem”, a iterat primul gospodar al urbei reşedinţă. Lungu  recunoaşte că probleme încă mai există, deşi Rosal a intervenit şi mai poate face lucrări specifice, însă doar în limita banilor pe care Primăria îi poate achita. De precizat este faptul că, doar pentru cele câteva zile de la sfârşitul lunii ianuarie, în care a nins puternic şi a fost gheţuş, facturile emise de operatorul de salubritate bucureştean au însumat nu mai puţin de 449.000 de lei. În perioada respectivă, în municipiul Suceava au fost împrăştiate 470 de tone sare şi 605 tone de nisip, consumându-se 13.000 de litri de motorină. „S-a intervenit în bine condiţii şi nu s-au înregistrat blocaje, însă probleme sunt. Ca să faci curăţenie totală, să cari toată zăpada şi spargi gheaţa, este nevoie de o maşină de bani, iar acest buget trebuie împărţit proporţional şi pentru Termica, ACET şi Rosal”, a conchis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. În februarie 2011, omătul în surplus a fost dus pe terenurile de la periferia urbei, la intrarea dinspre municipiul Fălticeni, prioritate având depunerile de pe marginea carosabilului marilor străzi, precum  şi din staţiile de îmbarcare-debarcare pentru mijloacele de transport în comun. Cu această operaţiune, municipalitatea suceveană a cheltuit 50.000 de lei.