Termica debranşează
scările de bloc cu datorii mai vechi de 90 de zile
·
„Cu toate scuzele faţă de cei care au plătit, vom fi
nevoiţi să debranşăm”, a avertizat administratorul special Ovidiu Dumitrescu.
·
„Nici primarul, nici Consiliul Local, nu pot să mai facă
minuni”, a precizat edilul-şef Ion Lungu.
Oficialul Termica a mai pus în
vedere că este necesar ca mentalitatea racordaţilor la sistemul centralizat să se schimbe, mai ales că, la fel ca şi producţia,
până în noul sezon de încălzire şi transportul şi distribuirea agentului termic
va ajunge tot la o firmă privată. „Este o situaţie grea, de aceea trebuie
să schimbăm mentalitatea consumatorilor de
energie termică în sistem centralizat, gândindu-se că, probabil, până la
sfârşitul acestuia an, şi activitatea de transport şi distribuţie va fi
efectuată de un operator privat”, a explicat administratorul special
Ovidiu Dumitrescu. Primarul Ion Lungu a
făcut cunoscut că datoria medie de fiecare apartament este de 970
de lei, însă există suceveni care au restanţe şi de zeci de mii de lei. „Lucrurile
nu sunt deloc bune. Noi ar trebui să încasăm măcar factura lunii curente, iar
oamenii ar trebui să înţeleagă că, dacă mai vor să rămână la sistemul
centralizat, trebuie să plătească. Nu văd altă soluţie, pentru că nici primarul,
nici Consiliul Local, nu pot să mai facă minuni. Nu mă pot pronunţa când se va
întâmpla, însă, dacă nu se plăti, cu siguranţă, într-o zi nu se va mai furniza
apă caldă şi căldură”, a precizat edilul-şef. Ion Lungu a reliefat că
populaţia achită doar puţin peste jumătate din contravaloarea facturii curente,
în condiţiile în care tariful local de referinţă este menţinut la 185 de lei pe
gigacalorie, iar diferenţa de 82 de lei este completată de la bugetul local. Astfel,
datoria către Termica a crescut de la circa 18,6 milioane de lei în noiembrie
2013, la 19,8 milioane de lei, în luna ianuarie 2014.