Centrul de noapte din Suceava, ocupat mai mult de oameni
ai străzii din alte localităţi
·
„De multe ori, îi ducem în
localităţile lor, însă după o perioadă de timp, aceştia vin înapoi în Suceava”, a declarat primarul Ion Lungu.
Primăria municipiului Suceava va prelungi contractul de
asociere cu Asociaţia „Lumină lină”, în vederea finanţării Centrului de noapte
de pe lângă Biserica „Sfânta Vineri”, un proiect de hotărâre în acest sens
fiind pus pe masa Consiliului Local. Şeful municipalităţii sucevene apreciază
că, până acum, colaborarea cu unitatea de cult în cauză este una de succes,
„centrul de noapte fiind ca şi un serviciu externalizat al Primărie
municipiului Suceava”. „În fiecare an, în sezonul rece, acolo sunt
găzduite persoanele care nu au cazare, fie că sunt de pe teritoriul
municipiului Suceava sau din alte localităţi”, a subliniat ocupantul
fotoliului din Areni. Lungu a arătat că, în luna decembrie 2013 în centrul
respectiv au fost adăpostite 34 de persoane, dintre care 21 de oameni ai
străzii din reşedinţa de judeţ. În
ianuarie 2014 au avut parte de câte un pat şi o masă caldă, 65 de persoane
aflate dificultate, numai 25 fiind din Suceava. Pe parcursul lunii acesteia, la
Centrul de noapte au fost cazate 52 de persoane fără acoperiş deasupra capului,
23 din urbea capitală de judeţ. Astfel, de ocrotire în faţa gerului şi
precipitaţiilor s-au bucurat doar 69 de suceveni, ceilalţi 82 fiind pripăşiţii
de prin alte localităţii. „Prioritate
au - mai ales pe timp de noapte - persoanele care nu au adăpost, femeile
însărcinate, femeile cu copii, persoanele vârstnice, persoanele cu handicap şi bolnavii
cronic. Cei din Suceava rămân o mai mare perioadă de timp, în comparaţie cu cei
care nu sunt din municipiu. Nu ascundem
faptul că, de multe ori, pe aceştia din urmă îi ducem în localităţile lor, acasă,
iar după o perioadă de timp, de una-două săptămâni, vin înapoi în Suceava”,
a declarat şeful executivului local, Ion Lungu. La fel ca şi în ani anteriori, pentru
asigurarea funcţionării Centrului social de noapte şi reinserţie socială a
persoanelor fără adăpost „Sfânta Vineri”, de la bugetul local al municipiului
Suceava va fi alocată suma de 500.000 de lei.