Pentru că nu ştiu unde să meargă,
Sucevenii se plâng, pentru orice, la Agenţia
de Mediu
·
Aceştia reclamă proasta
gestionare a gunoiului, poluarea de pe
urma creşterii animalelor, zgomotul auto şi industrial, dar şi tăierea abuzivă
a arborilor.
·
Deoarece APM nu are
atribuţii de control, cele mai multe dintre petiţii
au fost orientate înspre Comisariatul de Mediu, Direcţia de Sănătate Publică şi
Sistemul de Gospodărire a Apelor.
Numărul sesizărilor sosite pe adresa Agenţia
pentru Protecţia Mediului se menţine constant, în cursul anului trecut,
instituţia suceveană înregistrând 44 petiţii, adică „tot atâtea câte s-au
primit şi în 2012”, declară directorul executiv, Vasile Oşean. Potrivit lui Oşean
multe dintre respectivele petiţii nu priveau activitatea APM şi, în consecinţă,
au fost orientate înspre cei în drept să le soluţioneze. „Deoarece instituţia noastră nu are
atribuţii de control în teritoriu şi nici de sancţionare a eventualelor
nereguli pe linie de protecţie a mediului, multe petiţii au fost redirecţionate
către instituţii abilitate în acest sens”, subliniază şeful APM, menţionând că doar 15 dintre reclamaţii s-au rezolvat de propriii lucrători, 26 au
luat calea organelor abilitate, 2 erau anonime şi s-au clasat, iar una a fost
returnată expeditorului. Sucevenii care se adresează
Agenţiei pentru Protecţia Mediului reclamă gestionarea necorespunzătoare a
deşeurilor, precum şi poluarea aerului, apei şi solului, ca urmare a activităţilor
de creştere a animalelor, celor casnice şi industriale.
Locuitorii judeţului se plâng, de asemenea, de zgomotul provocat de mijloacele
de transport şi utilajele industriale, dar şi de distrugerea spaţiilor verzi şi
tăierile abuzive de arbori. Totodată, prin
conţinutul unora dintre petiţii, la sediul APM s-au făcut obiecţii vizavi de
stabilirea într-o zonă nepotrivită a
viitorului depozit ecologic de deşeuri menajare de la Pojorâta. De altfel, în spiritul aspectelor semnalate, cele mai
multe dintre petiţii au fost redirecţionate către Comisariatul Judeţean al Gărzii
Naţionale de Mediu, dar şi înspre Direcţia de Sănătate Publică şi Sistemul de
Gospodărire a Apelor. „Petiţionarii ale căror petiţii au fost
redirecţionate au fost înştiinţaţi despre acest lucru, în anul 2013 nefiind
înregistrate reclamaţii administrative şi nici plângeri în instanţă privind
modul de soluţionare a petiţiilor şi rezolvării solicitărilor de informaţii
publice şi de mediu”, a declarat Vasile Oşean, directorul executiv al
Agenţiei pentru Protecţia Mediului. La APM Suceava s-au primit 44 de solicitări
de informaţii publice şi publice de mediu, număr în scădere faţă de 2012, când
s-au primit 72 de astfel de solicitări. Diminuare este pusă pe seama accesării
mai accentuată a paginii web a instituţiei.