La Primăria Suceava,
Ofertă pentru
eutanasierea gratuită a maidanezilor
·
„Dacă sucevenii iubesc un câine să îl ia în casă”, a declarat ediul-şef Lungu, reliefând că
Primăria va asigura sterilizarea, deparazitarea şi vaccinarea maidanezilor
astfel revendicaţi.
Municipalitatea suceveană a
încheiat etapa de evaluare a efectivelor de câini fără stăpân din reşedinţa de
judeţ, potrivit strategiei naţionale de gestionare adoptată şi aprobată şi la
nivel local, a anunţat primarul Ion Lungu. Conform şefului administraţiei
locale, evaluarea nu este totuna cu numărarea efectivă, aceasta bazându-se doar
pe estimărilor primite de la asociaţiile de proprietari, agenţi economici,
unităţi de învăţământ, unităţi spitaliceşti, biserici, cimitire, depozite de
deşeuri şi din alte locuri. În urma declaraţiilor responsabililor în cauză,
vagabondând pe raza oraşului se află circa 1.800 de câini, la care se adaugă
alţii 887 care îngrijiţi în adăposturile
de pe malul râului Suceava. Lungu a declarat că, o dată apreciat
efectivul aproximativ, etapa următoare a strategiei este cea referitoare la
încheierea parteneriatele în vederea prinderii, sterilizării şi, eventual,
eutanasierii caninelor, până acum înregistrându-se deja oferte în acest sens. „Am
primit mai multe oferte la Primărie. Unii se oferă să eutanasieze câinii gratuit,
alţii contra cost. Alţii se oferă să îi sterilizeze , iar unii doar să îi
captureze. Există multe oferte şi asta este bine”, a declarat Lungu. Edilul
şef spune că ofertele cu pricina vor fi
analizate de către specialiştii executivului, după care un proiect de hotărâre
va fi supus dezbaterii Consiliului Local, în şedinţa ordinară din 27 februarie.
„Vom stabili cu cine colaborăm în
gestionarea acestor câini”, a iterat primarul. Lungu a făcut apel la şefii de asociaţii de
proprietari să dea un sprijin serviciului de ecarisaj al executivului şi să îi
demaşte pe sucevenii care ascund animalele din faţa hingherilor, veniţi să le
prindă pentru a le duce în adăpostul din Lunca Sucevei. Edilul-şef Ion Lungu a
pus în vedere respectivilor protectori că, „dacă iubesc un câine să îl ia în
casă”, menţionând că, prin colaborările pe care le va perfecta, Primăria va
asigura, gratuit, sterilizarea, deparazitarea şi vaccinarea maidanezilor astfel
revendicaţi.