Deşi se spera că noul operator va fi cunoscut
în primăvară,
Licitaţia
pentru salubritatea Sucevei, împinsă până
înspre noul sezon rece
·
După
două contestaţii, procedurile de organizare a licitaţiei au ajuns să fie
atacate la Curtea de Apel.
Telenovela concesionării serviciilor publice de
salubritate şi de iarnă din municipiul Suceava, continuă a declarat, într-o
conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. După două contestaţii, modul de
organizare a procedurii de licitaţie a ajuns la Curtea de Apel, iar în cazul în
care Primăria pierde, aceasta va fi reluată de la zero. „În
continuare rămânem blocaţi cu această licitaţie. În luna decembrie, cei de la
Vitalia Servicii pentru Mediu au depus o contestaţie, cerând corectarea în
minus a cifrei de afaceri pentru participanţi. Modificarea a fost aprobată pe 4
ianuarie, însă, Primăria primind comunicarea pe 12 ianuarie, ANRMAP a
considerat că termenul de 3 zile până pe 15 ianuarie, când era programată
licitaţia, este prea scurt. Ca atare s-a
decis anularea licitaţiei şi reluarea ei. Din păcate, această decizie a noastră
a fost contestată, pentru că în ziua de 15 ianuarie se depuseseră deja 3
oferte. Pe 7 februarie, CNSC a le-a respins acestora contestaţia ca nefondată, drept
pentru care, cei în cauză au depus
plângere şi au deschis acţiune la Curtea de Apel. Acum există două variante: ori
ni se dă nouă câştig de cauză şi mergem mai departe, ori trebuie să reluăm de
la capăt procedura, cu anunţ, pe SEAP, ANRMAP ş.a.m.d”, a explicat primul
gospodar al oraşului. Primarul Ion Lungu
şi-a exprimat speranţa că, totuşi, până la venirea viitorului sezon rece,
municipiul Suceava va avea desemnat un operator stabil de salubritate. Precizăm
că, pentru înscrierea la licitaţie, deliberativul local al municipiului Suceava
aprobase o cifră de afaceri de 24,5 milioane de lei pe ultimii 3 ani, iar la
solicitarea Vitalia Servicii pentru Mediu Bucureşti CNSC a coborât-o la 6,2
milioane de lei. Reamintim totodată că,
de la 1 decembrie 2012, din cauza declanşării cu întârziere a procedurilor de
licitaţie, autorităţile sucevene au fost
nevoite să prelungească vechiul contract de concesionare a serviciilor publice
de salubritate, document parafat încă din anul 2004 cu Rosal Grup Bucureşti.