Primăria repartizează 10 apartamente ANL
dintre cele părăsite de către foştii ocupanţi
·
„Cei care
aveau posibilitatea să le cumpere, au optat pentru piaţa liberă, unde sunt mai
ieftine”, a primarul declarat Lungu
Primăria municipiului Suceava va repartiza 10 unităţi de locuit construite prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. De la
începutul anului şi până pe 7 februarie, solicitanţii din evidenţa
compartimentului de specialitate al executivului municipal trebuiau să vină cu
acte doveditoare actualizate la dosar, însă, spune primarul Ion Lungu, puţinii
dintre cei în cauză au făcut-o. Edilul şef
precizează că aceştia sunt şi primii care fac scandal la Primărie, deşi
chiar de ani întregi nu s-au mai interesat de ceea ce se întâmplă cu cererile
lor. Întrucât, în ultimii ani nu s-au
mai ridicat locuinţe cu fonduri ANL, celor îndreptăţiţi li se vor repartiza
unităţi de locuit rămase libere după ce au fost părăsite de către tinerii care
au depăşit vârsta de 35 de ani. „Din păcate sunt multe cereri, dar puţine
dosare reactualizate. Solicitanţii nu-şi completează dosarele, după care, tot
ei vin şi mai bat şi cu pumnul în masă. Aşa cum prevede legea, noi vom aproba
această listă de priorităţi. Chiar dacă nu avem construite noi locuinţe, avem
10 apartamente vacante, datorită
faptului că unii dintre ocupanţi au împlinit 36 de ani şi le-au eliberat. Alţii
care aveau posibilitatea să le cumpere, au optat pentru piaţa liberă, unde sunt
mai ieftine decât cele ANL”, a declarat Lungu, precizând că lista cu
beneficiarii va fi aprobată în prima şedinţă de Consiliului Local. Actualizate
au fost doar 155 de documentaţii, punctajul maxim întrunit fiind de 64 de
puncte, iar cel minim de 24 de puncte. Cel mai vechi dosar a fost depus în
2004, iar cel mai nou în 2012.