28 februarie 2013


Scumpirea abonamentelor de călătorie, amânată, deşi trebuia operată încă de anul trecut  
·        Primarul Ion Lungu şi-a retras proiectul de hotărâre de pe de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului, discuţiile urmând a fi reluate după clarificări solicitate „de grupurile de consilieri”.
·        În ultimii 3 ani, TPL a înregistrat pierderi, a declarat directorul general al societăţii de transport public local, Darie Romaniuc.
Consiliul Local Suceava nu s-a pronunţat, ieri, în şedinţa ordinară pe luna februarie, asupra creşterii contravalorii abonamentelor de călătorie cu mijloacele de transport ale TPL cu 10%. Aceasta deoarece, autorul iniţiativei, primarul Ion Lungu, şi-a retras proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi, invocând solicitarea grupurilor de consilieri, care ar fi solicitat clarificări în legătură cu oportunitatea acestei decizii. „În urma discuţiilor avute cu grupurile de consilieri, pentru anumite clarificări, voi retrage proiectul de pe ordinea zi, până la o şedinţă următoare”, a spus edilul şef. Potrivit proiectului de hotărâre, abonamentul lunar nominal integrat general, valabil pentru toate liniile, ar urma să fie în valoare de 66 de lei, cel fracţionat pentru 15 zile va putea fi procurat contra a 40 de lei, iar cel pe 7 zile va costa 24 de lei. Consilierul local PDL, Costel Tătăranu, a solicitat efectuarea unei analize a activităţii societăţii de transport public local de călători, din care să rezulte inclusiv „neajunsurile care conduc la majorările succesive a abonamentelor”. Primarul Lungu a ţinut să precizeze că nu este „avocatul TPL”, însă, ţinând cont de scumpirea combustibililor şi scăderea, pe fondul crizei economice, a numărului de călători, majorarea tarifelor abonamentelor de călătorie este o măsură justificată. „Această majorare trebuia făcută încă de anul trecut, însă nu s-a făcut, pentru că fost un an electoral. Este o măsură care va trebui luată,  deoarece, ca şi Termica şi ACET, şi TPL se află în dificultate”, a precizat şeful executivului municipal, Ion Lungu.  
·        „Cred că este vorba doar despre un limbaj populist, fiind propusă o majorare de doar 6 lei”, a reliefat consilierul PSD, Tiberiu Brădăţan.
Andrei George Păduraru(PNL),membru în AGA de la TPL, a iterat că se va face o analiză a cauzelor care au condus la acumularea pierderilor financiare, cu accent pe optimizarea rutelor şi monitorizarea încasărilor firmei sucevene, cât şi a pirateriei din transportul intra-judeţean de călători, cu microbuze care preiau şi locuitori din interiorul Sucevei, în aşa fel încât costurile să fie ţinute sub control. Vasile Monacu(PDL) a opinat că se poate face un plan de rentabilizare prin eforturile proprii ale TP, astfel încât „să nu se mai stea cu mâna întinsă înspre Primărie”. Alesul social-democrat Tiberiu Brădăţan, membru în AGA, a pus în vedere că, în ţările civilizate, transportul de călători este susţinut şi din taxele şi impozitele plătite de către cetăţeni. „Ne propunem să venim în sprijinul categoriilor defavorizate, cum sunt persoanele cu handicap, elevii, studenţi, care beneficiază de reduceri legale, astfel încât să fie cât mai suportabilă această majorare de tarif. În rest, cred că este vorba doar despre un limbaj populist, fiind propusă o majorare de doar 6 lei”, a reliefat Brădăţan.                      Directorul general al societăţii de transport public local, Darie Romaniuc, a declarat că, în ultimii 3 ani, unitatea pe care o conduce a înregistrat pierderi, acestea fiind cauzate, în principal, de creşterea bruscă a preţului combustibilului şi suportării din  resurse proprii a diferenţei de 30 de lei dintre valoarea  reală de 60 de lei a abonamentului şi celei de 15 lei pe lună, achitată de elevi şi studenţi şi de încă 15 lei, parte onorată din bugetul local.  La această dată, călătorii suceveni plătesc 60 de lei pentru abonamentul lunar nominal integral general valabil pentru toate liniile, 36 de lei pentru legitimaţia fracţionată valabilă 15 zile şi pe toate liniile, în timp ce abonamentul fracţionat nominal pentru 7 zile şi pe toate liniile costă 22 de lei. Ultima majorare a abonamentelor a avut loc la sfârşitul lunii iunie 2011.