24 februarie 2013


Datornici la cotizaţia pentru implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor  
·        Municipiul Suceava, cu o contribuţie de peste 36.000 de lei pe an,  este restant pe anii 2011 şi 2012.
Membrii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare pentru Gestionarea Deşeurilor din judeţul Suceava nu-şi plătesc cotizaţia, deşi aceasta a fost păstrată la nivelul din anii anteriori, nemaifiind majorată încă din 2009. Este vorba despre 0,35 de lei lunar, pe fiecare locuitor al comunei, oraşului sau municipiului membru. Consiliul Judeţean, separat, achită, pentru fiecare locuitor al judeţului, 0,05 lei de persoană şi an. Ca exemplu negativ, şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a dat pe cel mai mare contribuabil, respectiv municipiul Suceava, cu o contribuţie de peste 36.000 de lei pe an,  care este dator încă din anii 2011 şi 2012. Pe de altă parte, dacă Forăşti, cu 1.730  de lei pe an, este cu plata la zi, comuna Rîşca nu şi-a onorat obligaţiile nici într-un an. „Din păcate, foarte multe localităţi din judeţ nu au achitat această cotizaţie, deşi nu este una foarte mare. Este păcat, pentru că aceste cotizaţii noi le folosim pentru a fundamenta bugetul  de venituri şi cheltuieli, unul modest folosit pentru echipa tehnică, dotarea, deplasări în teren şi altor costuri cu implementarea acestui proiect deosebit de important”, a spus Nechifor. Veniturile Asociaţiei sunt realizate exclusiv din cotizaţia de membru,  în total, intrările anuale trebuind a fi de peste 282.000 de lei. Cheltuielile, în acelaşi cuantum, iau calea dotărilor, suportării contravalorii combustibililor, reparaţiilor curente pentru autoturisme, taxei de drum, facturilor telefonice, asigurărilor, servind şi la acoperirea costurilor administrative. Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare pentru Gestionarea Deşeurilor a fost ales şeful executivului judeţean, Cătălin Nechifor, din comitetul director făcând parte viceprimarul de Suceava, Gavril Vîrvara, şi primarul de Fălticeni, Cătălin Coman. „Nu este o funcţie simplă, dar o să încerc să ţin aproape de toţi cei care sunt parte a acestui proiect. Ne interesează ca, în perspectiva anilor 2014-2015 să avem acest sistem finalizat”, a explicat Cătălin Nechifor. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitare pentru Gestionarea Deşeurilor a fost constituită în vederea implementării sistemului integrat de management la deşeurilor din municipiul Suceava, care prevede construirea două depozite ecologice de deşeuri la Moara şi Pojorîta, a 5 staţii de transfer şi  mai multo puncte de colectare.