Conflict de muncă tergiversat, la Termica
Încă din martie 2011, salariaţii societăţii
comerciale Termica au declanşat conflictul colectiv de muncă, acesta fiind
soluţionat doar parţial. Una dintre revendicări
este cea referitoare la alinierea contractului colectiv pe unitate la
prevederilor Contractului colectiv de muncă nr. 640/101/30.10.2009, pe anii
2009-2913, la nivel de grup de unităţi producere, transport şi distribuţie
energie termică şi electrică(GUPTDETE). Deoarece, nici măcar pe calea instanţei
nu s-a reuşit concretizarea respectivei solicitări, salariaţii şi-au
intensificat lupta sindicală. Aceasta
întrucât societatea comercială Termica Suceava va intra, anul acesta, în proces
de restructurare, iar salariaţii concediaţi riscă să nu beneficieze de cele mai
favorabile măsuri de protecţie socială prevăzute în contactul colectiv de muncă
de la nivel de grupuri de unităţi.
·
În
conflictul cu angajatorul, liderii sindicatelor se prevalează de o soluţie
definitivă şi irevocabilă dată de Tribunalul Suceava.
Sindicaliştii
de la societatea comercială Termica acuză Consiliul Local Suceava, Primăria
Suceava şi conducerea firmei de nerespectarea legislaţiei în vigoare privind
contractele colective de muncă. Sindicatul „Energeticianul”, Sindicatul
Liber Independent, Sindicatul „Calor” şi Sindicatul „Prometeu” solicită
alinierea Contractului colectiv de muncă nr. 25/25/22.02.2010 de la societatea
comercială Termica la contractul colectiv de muncă înregistrat la nivel de
grupuri de unităţi de producere, transport, distribuţie, energie termică şi/sau
electrică(GUPTDETE). Astfel, în conflictul cu angajatorul, liderii
sindicatelor reprezentative în cauză se prevalează de o soluţie definitivă şi
irevocabilă dată de instanţă, respectiv de Tribunalul Suceava, care, potrivit
acestora, ar consacra includerea clauzelor contractului colectiv de muncă pe
grupuri de unităţi în contractul colectiv de muncă de la societatea comercială
Termica Suceava. În ultima parte a anului trecut, între cei patru lideri de
sindicat şi membrii conducerii societăţii comerciale Termica Suceava au avut
loc negocieri pe marginea contractului colectiv de muncă pe unitate, cu accent
pe includere prevederilor contractului colectiv de muncă pe grupuri de unităţi,
însă - susţin liderii de sindicat -, rezultatele acestea nu au fost operate
efectiv, prin încheierea unui act adiţional la contractul colectiv de muncă în
derulare. În urma divergenţelor apărute la negocierile din decembrie, Sindicatul „Energeticianul”, Sindicatul Liber
Independent, Sindicatul „Calor” şi Sindicatul „Prometeu” s-au adresat
Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, în vederea realizării concilierii.
·
„În
esenţă este vorba despre drepturi din contractul exterior, care trebuie,
obligatoriu, incluse în contractul interior, pe unitate”.
Soluţia avansată de Inspectoratul Teritorial de Muncă
i-a nemulţumit pe sindicalişti, întrucât li s-a pus în vedere că „nu erau în
măsură să declanşeze conflictul de muncă, contractul colectiv de muncă fiind în
vigoare până în luna decembrie 2013”. Apărându-se, liderii de sindicat
consideră că „legiuitorul a prevăzut foarte clar că un conflict de muncă poate
fi declanşat inclusiv în timpul negocierilor, dacă nu se ajunge la un consens
în ceea ce priveşte elementele supuse negocierii”. „Dacă legiuitorul, prin
Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ar fi stipulat că, existând deja un
contract colectiv de muncă încheiat şi în derulare - eliminată ar fi oricare
posibilitate de negociere anuală -, atunci sindicaliştii ar fost lipsiţi de
orice cale de atac”, este de părere liderul Sindicatului „Prometeu” de la
societatea comercială Termica, Iordănel Secrieru. Acesta susţine poziţia
adoptată de către toate sindicatele implicate, punând în vedere că, din punctul
său de vedere, „conflictul de muncă a fost declanşat şi că există conflict de
muncă la Termica Suceava”. Sindicatele s-au adresat şi Ministerului Muncii,
Iordănel Secrieru susţinând că hotărârea instanţei amintită este opozabilă
societăţii comerciale Termica. Astfel, în art. 1, al contractului colectiv de
muncă pe unitate se prevede expres că acesta este negociat în baza contractului
colectiv de muncă pe grupuri de unităţi, condiţii în care sindicaliştii rămân
pe poziţii solicitând renegocierea includerii prevederilor acestuia din urmă
între clauzele contractului colectiv de muncă de la Termica Suceava. Iordănel Secrieru întăreşte că, sindicatele,
în instanţă, au obţinut o hotărâre prin care se spune că, contractul colectiv
de muncă pe grup de unităţi de producere, transport, distribuţie, energie
termică şi/sau electrică se aplică contractului colectiv de muncă la nivel de
unitate. Această solicitare ar fi fost făcută încă din martie 2011, moment la
care a fost debutat conflictul de muncă în cauză, în esenţă fiind vorba despre
„drepturi din contractul exterior, care trebuie, obligatoriu, incluse în
contractul interior, pe unitate. Or, lucrul acesta nu s-a făcut”.
La ITM
nu s-a înregistrat niciun act adiţional de modificare a Contractului colectiv
de muncă
Pe de altă
parte, conform Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, pe marginea
contractul colectiv de muncă de la societatea comercială Termica Suceava, la
această instituţie este înregistrată o sesizare privind neaplicarea integrală a
prevederilor Legii nr.130/1996, abrogată de Legea nr. 62/ 2011, cât şi
referitoare la nerespectarea integrală a
contractului colectiv de muncă nr. 640/101, încheiat în 30 octombrie 2009, şi
valabil pentru anii 2009-2013, la nivel de grup de unităţi producere,
transport, distribuţie, energie termică şi electrică. Oficialii ITM precizează
că, în momentul înregistrării contractului colectiv de muncă, părţile au fost
anunţate în scris asupra consecinţelor şi răspunderilor juridice care decurg în
cazul nerespectării prevederilor legale şi că acestea le revin în totalitate.
La fel, Legea nr. 130/1996 fiind abrogată, noul act normativ în materie, Legea
nr. 62 din 10 mai 2011, prevede, la art.
152, alin(2), că nerespectarea clauzelor cuprinse în contractul colectiv de
muncă se reglementează în instanţă, nemaifăcând obiectul unui conflict de
muncă, ci devenind litigiu de muncă între cele două părţi. Inspectoratul
Teritorial de Muncă consideră, de asemenea, că, în conformitate cu art. 164 din
Legea nr. 62/2011, conflictele de muncă nu se pot derula pe perioada
contractului colectiv de muncă. Inspectorul şef Romeao Butnariu iterează că
modificările aduse contractului colectiv de muncă se consemnează printr-un act
adiţional care trebuie semnat de toate părţile care încheie contractul colectiv
de muncă, după care acesta este transmis în scris organului competent pentru
înregistrare. „Până în prezent, însă, la Inspectoratul Teritorial de Muncă
nu s-a înregistrat niciun act adiţional de modificare a Contractului colectiv
de muncă nr. 25/25/22.02.2010 de la societatea comercială Termica”, precizează
şeful ITM. Romeo Butnariu aminteşte că, în
martie 2011, salariaţii societăţii comerciale Termica au declanşat conflictul
colectiv de muncă, acesta fiind soluţionat parţial. Una dintre revendicări a
fost alinierea la clauzele şi respectarea prevederilor Contractului colectiv de
muncă nr. 640/101/30.10.2009, pe anii 2009-2913, la nivel de grup de unităţi
producere, transport şi distribuţie
energie termică şi electrică, chiar dacă această revendicare nu făcea
subiectul unui conflict de muncă. În
urma acestuia contract, nu s-a intervenit cu nicio modificare în contractul
colectiv de muncă.
·
Sindicaliştii
au cerut drepturi interzise societăţilor subvenţionate şi cu pierderi.
În cele din urmă, conducerea societăţii Termica, prin
directorul general Ovidiu Dumitrescu, susţine că toate drepturile negociate şi
prevăzute în Contractul colectiv de muncă înregistrat la nivel de grupuri de
unităţi de producere, transport, distribuţie, energie termică şi/sau electrică
au fost deja „acoperite şi acordate”. Însă, recunoaşte Ovidiu Dumitrescu, actul
adiţional la contractul colectiv de muncă de la Termica nu a fost încheiat.
„Aceasta întrucât, în procedura de negociere a cererilor de modificare a
contractului colectiv de muncă, care permite negocierea unor drepturi
salariale, s-au solicitat, de către sindicalişti, şi alte modificări, care
implică creşterea fondului de salarizare, drepturi salariale pe care, în cazul
societăţilor care au pierderi şi primesc subvenţii, Legea bugetului de stat pe
2012 le interzice”, a explicat directorul general al Termica, Ovidiu
Dumitrescu.
Aşa după cum rezultă din Programul de restructurare al
societăţii, renunţarea la producerea a energiei electrice şi energiei termice
în cogenerare în Centrala Electrică de Termoficare(CET), precum şi la activităţile conexe, va duce la desfiinţarea
locurilor de muncă în cauză. Astfel, concediaţi colectiv ar urma să fie circa
330 de salariaţi, care ar avea dreptul, potrivit contractului colectiv de muncă
la nivel de societate, de ajutoare de concediere în valoare de aproximativ
11.934.000 de lei. Acesta înseamnă că, în medie, fiecare disponibilizat
colectiv de la Termica ar putea primi salarii compensatorii de peste 36.000 de
lei.