22 februarie 2013


Bugetul judeţean, în creştere cu 8 la sută faţă de anul 2012
În 2013, judeţul Suceava va avea parte de alocări bugetare mai consistente de cât cele de anul trecut. „La nivelul actual, regăsim, faţă de bugetul consolidat din anul 2012, o creştere cu circa 8%”, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor. Astfel, în momentul de faţă, pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel judeţean, în bugetul de stat este prevăzută suma de 98,5 milioane de lei, fonduri care vor lua calea sistemului de protecţie a copilului, susţinerii centrelor de recuperare şi reabilitare neuropsihică, Programului guvernamental „Laptele şi cornul”, învăţământului special şi achitării unor drepturi băneşti câştigate prin hotărâri judecătoreşti. În ceea ce priveşte sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată(TVA), Nechifor  exemplificat cu finanţarea de bază a cheltuielilor din învăţământul preuniversitar, pentru care se va repartiza suma de 30,8 milioane de lei. Un capitol  aparte îl constituie drumurile judeţene, Consiliul Judeţean având datorii de peste 10 milioane de lei, atât prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, cât şi către societatea de „Drumuri şi Poduri”. „Intenţionăm să le plătim, întrucât, în urma unei hotărâri judecătoreşti din 2010, s-au adunat dobânzi de 800.000 de lei, la o datorie efectivă de aproape 4,4 milioane de lei. Vrem, ca, din ceea ce avem repartizat prin cote defalcate din TVA, în acest an să plătim această datorie, iar ulterior să achităm, cu eşalonare, şi dobânda”, explică şeful executivului judeţean. Nechifor subliniază că alte debite au fost cumulate pe durata sezonului rece în curs, „aceasta fiind cea mai grea iarnă”, căreia autorităţile judeţene au trebuit să îi facă faţă în ultimii ani.  „Aşadar, cu tot ce avem în partea proprie a bugetului, sper ca, pentru componenta de drumuri judeţene, în acest an să dispunem de circa 40 de milioane de lei”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.