După mai multe ratări şi amânări,
Sucevenii vor plăti impozite şi taxe locale majorate cu 16 la sută
·
„Deja
avem consecinţe la Primăria municipiului, pentru că, cetăţenii sunt bulversaţi
şi nu mai ştiu ce au de făcut”, a precizat primarul Ion Lungu.
·
„O
hotărâre de respingere a acestui proiect ar fi revocată imediat sau atacată în
contencios administrativ de către Prefectură”, a atenţionat viceprimarul Ovidiu
Doroftei.
Consilierii locali suceveni au aprobat, ieri, abia la
şasea strigare, nivelul definitiv al
dărilor locale pe 2013. Potrivit modificărilor aduse Codului fiscal, acestea
sunt majorate cu 16%, reprezentând actualizarea cu indicele inflaţiei din ultimii
3 ani. Încă din start, consilierii PDL au anunţat că nu vor vota proiectul de
hotărâre, primarul Ion Lungu accentuând că Ordonanţa Guvernului nr. 8 din 2013,
de modificarea Codului Fiscal, prevede imperativ că deliberativele locale care
nu au procedat la majorare sunt obligate să adopte noi hotărâri de actualizare
a dărilor şi impozitelor locale cu 16%. Însă, în cauză se află doar
administraţiile locale care au înregistrat arierate la finele lunii decembrie 2012. „Nu trebuie să
mai politizăm acest subiect, având în vedere că deja avem consecinţe la
Primăria municipiului, pentru că, cetăţenii
sunt bulversaţi şi nu mai ştiu ce au de făcut. Mulţi ne-au sunat, aşteptând să
luăm o decizie”, a declarat edilul şef.
Pe de altă parte, viceprimarul Ovidiu Doroftei a atenţionat
că o hotărâre de nemajorare a taxelor şi impozitelor locale nu va trece de
controlul legalităţii actelor administrative, Instituţia Prefectului urmând a
cerere revocarea acesteia sau chiar să o atace la instanţa de contencios
administrativ. „Legea nu este negociabilă, cu atât mai puţin în acest cadru şi
în acest for. Nu este loc de campanie electorală, demagogie, populism sau
politicianism, fiind vorba despre respectarea unei prevederi legale. Cine
votează împotriva legii, îşi va suma acest lucru. Însă, o hotărâre de
respingere a acestui proiect ar fi revocată imediat sau atacată în contencios
administrativ de către Prefectură”, a subliniat Doroftei. Până la urmă,
proiectul de hotărâre a trecut cu 12 voturi „pentru” şi altele 7 „împotrivă”.
Ultima dată, aleşii au votat amânarea luării unei
decizii, în perioada trecută de joi şi până
ieri, aceştia trebuind să se edifice asupra măsurii şi a vota în cunoştinţă de
cauză. La acea dată, consilierii suceveni au procedat la diminuarea taxei de
ecologizare de la 4 lei pe lună şi persoană, la
3 de persoană pe lună, demersul fiind de natură să compenseze creşterea
cu 16% a nivelului impozitelor şi taxelor locale. Astfel, după şedinţa de ieri,
pentru un apartament cu 2 camere, creşterea este de la 104 lei, la 122 de lei;
la unul cu 3 camere, de la 150 de lei la 175 de lei, iar în cazul unui
apartament cu 4 camere, majorarea este de la 174 de lei la 202 lei.