• Şeful acestei structuri, Petru Carcalete, susţine că IPJ Suceava se remarcă cu rezultate deosebite la nivel naţional
Indicatorii de performanţă ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava în cel de al treilea trimestru al anului plasează instituţia suceveană pe locuri onorabile la nivel naţional, susţine Petru Carcalete, şeful Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, structură care funcţionează pe lângă Consiliul Judeţean. Astfel, arată Carcalete, la infracţiunile sesizate după volumul criminalităţii, IPJ Suceava se situează pe locul 30, unul excepţional, în rândul celor 41 de inspectorate, inclusiv al municipiului Bucureşti. La infracţiunile judiciare sesizate, judeţul Suceava este pe poziţia 34; la infracţiunile judiciare la care s-a început urmărirea penală-pe 40, iar la infracţiunile contra patrimoniului tot pe 40. Carcalete mai precizează că IPJ Suceava ocupă locul 17 în clasament la infracţiunile de fals pentru care s-a declanşat urmărea penală. „Aceste locuri ne arată că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava îşi face datoria. Sunt performanţe deosebite, pentru care trebuie să felicităm personalul acestei instituţii”, subliniază Petru Carcalete. Conform raportului IPJ pe cele 3 trimestre ale anului 2011, particularităţile şi formele de manifestare ale criminalităţii, precum şi cerinţele transmise de conducerea MAI şi IGPR, au impus perfectarea modului de colaborare a poliţiei cu structurile specializate în aplicarea legii, în domeniile combaterii criminalităţii organizate, traficului de persoane, corupţiei, criminalităţii economico-financiare. De asemenea, s-a făcut necesară menţinerea unei conlucrări permanente cu parchetele şi judecătoriile de pe raza judeţului Suceava.