Elena Oanea, comisar şef CJPC:
Comercianţii profită de Sărbători pentru a scăpa de stocuri
· 500 kg de produse alimentare au fost oprite definitiv de la comercializare, deoarece aveau data limită de consum depăşită
„Unii operatori economici profită de perioada aceasta pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora”, declară şefa Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJAPC), Elena Oanea, menţionând că este vorba atât despre produse de post, cât şi despre cele tradiţionale şi specifice Sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui material prezentat în şedinţa Colegiului prefectural, comisarii specializaţi au avut, până acum, 133 de acţiuni control, verificate fiind 13 tone de produse. O cantitate de 3,5 tone a fost depistată ca vând abateri de la conformitate, drept pentru care 500 kg de produse au fost oprite definitiv de la comercializare, deoarece aveau data limită de consum depăşită. Diferenţa de 3 tone a fost scoasă temporar de la vânzare, până la remedierea deficienţelor. Comisarul şef Elena Oanea arată că principalele abateri constatate cu prilejul controalelor se referă la comercializarea produselor cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare; depăşirea datei durabilităţii minimale; starea necorespunzătoare a ambalajelor; etichetarea deficitară; depozitarea necorespunzătoare şi neafişarea preţurilor. În urma descinderilor, operatorii la care s-au descoperit abateri au fost sancţionaţi contravenţional. „Pe de altă parte este de subliniat faptul că urmare controalelor efectuate de instituţia noastră, dar şi de alte organe cu atribuţii de control a pieţei produselor alimentare, în ultima perioadă a scăzut semnificativ numărul de reclamaţii vizând produsele alimentare”, a reliefat Elena Oanea. Astfel, din cele 1227 reclamaţii înregistrate de la începutul anului la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Suceava, doar 6% vizează nereguli privind produsele alimentare.