09 decembrie 2011

Municipalitatea felicită încă 22 de cupluri semi-centenare


• Suceava are aproape 600 de perechi care au depăşit jumătate de secol de căsătorie

Sâmbătă, 10 decembrie, ora 10.00, autorităţile municipale sucevene vor sărbători, în sala de şedinţe a Consiliului Local, încă 22 de cupluri care au trecut de 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. „Cred că este o formă de recunoştinţă din partea comunităţii pentru eforturile depuse la dezvoltarea oraşului, pentru că au fost un model în familia lor şi în municipiu”, declară primarul Ion Lungu. Cuplurilor celebrate li se va înmâna un nou certificat de căsătorie, iar acestea vor primi şi câte 200 de lei, pentru o eventuală cină romantică. Reprezentaţii autorităţilor şi invitaţii vor ciocni cu semi-centenarii în ale vieţii în doi câte o cupă de şampanie. Din 2005, an din care a fost iniţiat acest proiect, Primăria Suceava a organizat ceremonii de celebrare pentru 592 de perechi care au convieţuit nedespărţite mai mult de jumătate de secol.