· Depuse au fost 79 de cereri, cantitatea totală de motorină solicitată fiind de 387.000 de litri
Fermierii sucevenii primesc, în această perioadă, banii pentru motorina utilizată în agricultură în lunile iulie, august şi septembrie 2011. Directorul executiv al Centrului Judeţean Suceava al Agenţiei de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA), Angela Coroleucă, informează că depuse au fost 79 de cereri, cantitatea totală de motorină solicitată fiind de 387.000 de litri, dintre care 314.740 litri pentru sectorul vegetal şi 72.301 de litri pentru sectorul zootehnic. După verificarea cererilor şi aplicarea prevederilor legale conform cărora cantitatea trimestrială de motorină nu poate depăşi 40% din totalul solicitat, conform acordului prealabil, valoarea aprobată la plată este de 464.450 de lei din care 377.688 lei pentru vegetal şi 86.762 de lei pentru cel zootehnic. Ajutorul de stat se acordă sub forma de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă(stabilită la 21 de euro la 1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Valoarea accizei decontate este, pentru anul 2011, de 1,20 lei pe litru de motorină. Fermierii care folosesc motorina subvenţionată de stat în alte scopuri decât pentru efectuarea lucrărilor agricole riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 20.000 de lei. Conform actelor normative cu specific, beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare trebuie să depună cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi de documentele prevăzute prin ordinul MADR nr. 126/2010 cu modificările şi completările ulterioare.