09 decembrie 2011

Încă de la prima şedinţă,

Zona metropolitană Suceava, hotărâtă să atragă cât mai multe fonduri de la Uniunea Europeană

• „Prima ţintă este de a se crea o zonă atractivă din punct de vedere economic şi de a se dezvolta investiţii majore, prin proiecte comune”, declară edilul şef al Sucevei, Ion Lungu

• Primarul comunei Bosanci, Anton Curic, a semnalat că există şi interese menite să descurajeze reprezentanţii legali ai primăriilor să participe la acest demers

• Un lucru de care trebuie să ţinem cont şi o rugăminte, de asemenea, este să nu politizăm această asociere, acest organism”, a pus în vedere primarul PSD de Adâncata, Dorel Filip

Ieri, Consiliul de Administraţie a Asociaţiei de dezvoltare inter-comunitară „Zoana metropolitană” Suceava s-a întâlnit în prima sa şedinţă, întrunire dedicată problemelor organizatorice. Preşedintele Consiliului de Administraţie al Asociaţiei, primarul de Suceava, Ion Lungu, spune că noua formă de organizare este formă de administrare consacrată la nivel european, în Uniunea Europeană existând circa 120 de zone metropolitane, unele dintre ele suprapunându-se cu regiunile de dezvoltare. „Prima ţintă pe care trebuie să o atingă această zonă metropolitană este de a se crea o zonă atractivă din punct de vedere economic şi de a se dezvolta investiţii majore, prin proiecte comune. Cu cât o investiţie se adresează la o populaţie mai mare, aflată pe o suprafaţă mai întinsă, cu atât aceasta este mai eficientă”, a declarat Lungu, menţionând că, pentru atragerea investitorilor străini, va trebui creată, în comun, o infrastructură de apă, canalizare, gaze naturale, energie electrică, telefonie şi de drumuri. Edilul şef al municipiului Suceava relevă că, în acest scop, localităţile componente ale Zonei metropolitane se vor asocia între ele, acestea păstrându-şi autonomia administrativă şi cea financiară şi nepercepându-se niciun fel de taxe suplimentare de la cetăţeni. O altă ţintă, şi cea mai importantă, este în opinia lui Lungu, crearea de noi locuri de muncă, în acest sens fiind disponibile importante resurse umane şi materiale, dar şi alte oportunităţi. Astfel, prioritatea anului 2012 este întocmirea şi aprobarea unui proiect de dezvoltare durabilă a Zonei metropolitane Suceava pentru perioada 2013-2020: ghidul şi instrumentul de lucru pentru atragerea de noi investiţii. Studiul va fi realizat de o firmă de consultanţă aleasă prin licitaţie şi plătită din cotizaţiile pe care fiecare membru le va achita în funcţie de populaţia unităţii administrativ-teritoriale. De asemenea, în perioada următoare, Consiliul Director al Asociaţiei de dezvoltare inter-comunitară va trebui să înainteze o propunere de buget, care va fi supusă dezbaterii şi aprobării Consiliului de Administraţie. Până la sfârşitul lunii ianuarie 2012 va fi făcut un inventar al investiţiilor din fiecare localitate componentă, cel târziu la 31 martie bugetul Asociaţiei urmând a fi deja aprobat. „Ideea este de a fi uniţi şi de a atrage cât mai mulţi bani de la Uniunea Europeană”, a pus în vedere preşedintele Consiliului de Administraţie a Asociaţiei de dezvoltare inter-comunitară „Zona metropolitană”, Ion Lungu.

Anton Curic, primarul PDL al comunei Bosanci, cea care a lua locul refractarei şi retrasei comune Şcheia, a ţinut să arate că aleşii locali bosânceni nu au vrut să rateze oportunitatea oferită, votând în unanimitate aderarea la noua structură. „Mi-aş dori mai multe investiţii în infrastructură, în asfaltare şi modernizare de drumuri. Am mare încredere în această Zonă metropolitană, în domnul primar Ion Lungu, şi mă gândesc că, prin această iniţiativă, se vor aduce bani cât mai mulţi. Există şi persoane care sunt împotriva acestei iniţiative, spunând că, odată cu înfiinţarea Zonei metropolitane nu vor mai fi primari, viceprimari şi secretari. Însă acestea ţin de unele interese menite să descurajeze reprezentanţii legali ai primăriilor să participe la acest demers. Doresc ca iniţiativele primăriilor să fie aprofundate cât mai rapid, astfel încât Zona metropolitană Suceava să fie printre primele din ţară care vor accesa fonduri şi, de asemenea, şi printre cele mai frumoase”, a spus primarul Anton Curic, menţionând că făcând parte din noua structură, Bosanci se consideră o comună norocoasă.

Şeful administraţiei locale din Adâncata, Dorel Filip, a apreciat că, organizându-se o primă şedinţă a Asociaţiei, înseamnă că, deja, acest organism a prins viaţă. „Ceea ce ne doream la începutul anului, iată că acum a prins contur şi putem începe treaba. La Adîncata, oamenii au fost de acord din primul minut cu această zonă metropolitană, neexistând niciun fel de probleme. Mai ales că se urmăreşte dezvoltarea şi armonizarea economică a zonei. Principalul obiectiv pe care o să-l urmărească Adîncata este aducerea gazului metan, iar locuitorii vor să profite de această oportunitate. Un lucru de care trebuie să ţinem cont şi o rugăminte, de asemenea, este să nu politizăm această asociere, acest organism”, a pus în vedere primarul PSD de Adâncata, Dorel Filip.

Ilie Lungu, primarul oraşului Salcea, Ilie Lungu, a reliefat că şedinţa de ieri a însemnat oficializarea unei colaborări începută cu mai mul timp între Suceava şi urbea pe care o conduce. „Noi avem deja 3 programe în derulare. Este vorba, în primul rând, despre introducerea apei şi canalizării în localitatea Plopeni, reţeaua din urmă urmând a fi legată la staţia de epurare a municipiului Suceava. De asemenea, împreună cu comuna Ipoteşti şi Suceava avem un studiu de fezabilitate pentru centura ocolitoare nr. 2 şi vom colabora şi pe transportul public de persoane”, a subliniat edilul de la Salcea, Ilie Lungu.

Din Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „Zona metropolitană” Suceava fac parte municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adîncata, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara Pătrăuţi şi Bosanci. Organele de conducere ale Asociaţiei sunt Consiliul de Administraţie, Consiliul Director şi Cenzorul. Consiliul de administraţie are 57 de membri din rândul consilierilor locali ai localităţilor componente, din Consiliul Director făcând parte cei 7 primari. Preşedintele Asociaţiei este primarul de Suceava, Ion Lungu, în calitatea sa de edil şef al celei mai mari unităţi teritorial-administrative din componenţă.