15 decembrie 2011

TPL, deficit de autobuze şi microbuze în trafic
·        Vechimea medie a mijloacelor de transport s-a accentuat, cauza constând în imposibilitatea firmei de a achiziţiona altele noi
·        Sucevenii reclamă viteza mare cu care circulă şoferii TPL, cât şi agresivitatea în trafic a acestora
Comisia municipală pentru analizarea şi evaluarea gradului de respectare a criteriilor de performanţă privind efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate constată că în Suceava există un deficit de mijloace de transport în raport cu numărul necesar pentru respectarea programului societăţii specializate TPL. Materialul prezentat în şedinţa de ieri a deliberativului evidenţiază că deficitul s-a accentuat începând cu trimestrul al treilea al anului 2011, în prezent firma din subordinea Consiliului Local dispunând de 40 de autobuze şi microbuze. Potrivit informării, în ultimii 2 ani vechimea medie a acestora din urmă s-a accentuat, cauza constând în imposibilitatea financiară a TPL de a achiziţiona altele noi.
Raportul arată că, în principal, sucevenii reclamă viteza mare cu care circulă şoferii TPL şi agresivitatea în trafic a acestora. De asemenea, călătorii solicită eliberarea de abonamente pentru elevii care se află în plasament familial, cei cu cărţi provizorii de identitate sau care nu au domiciliul în Suceava, dar şi modificarea unor trase şi înfiinţarea de noi staţii de transport.
Raportul comisiei specializate reliefează că, după atribuirea în gestiune delegată către operatorii maxi taxi  a traseelor nr. 6, 9, 12, 13 şi 15 s-a înregistrat o diminuare semnificativă a numărului de reclamaţii de la călători, cât şi a celui de accidente şi contravenţii constatate şi sancţionate de personalul împuternicit în acest sens. Până la finele lui septembrie, la adresa TPL, cât şi a transportatorilor privaţi au s-au înregistra 7 reclamaţii,  toate fiind rezolvate.