Mihai Aurel Steiciuc este preşedintele organizaţiei municipale a PNL Suceava
Organizaţia municipală Suceava a Partidului Naţional Liberal are, de la sfârşitul săptămânii, preşedintele plin. Acestea este consilierul judeţean Mihai Aurel Steiciuc, domnia sa confruntându-se, în cadrul alegerilor interne de sâmbătă, cu liderilor tinerilor liberali suceveni, Marius Cernescu. Alegerile au fost super-vizate de înalţi reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului, precum prim-vicepreşedintele formaţiunii Ludovic Orban, ex-ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei şi fostul şef interimar al organizaţiei judeţene Suceava PNL, Relu Fenechiu. Adunarea de alegeri a fost onorată, de asemenea, de către interimarul PNL, de la judeţ, Filip Rozopol, lideri liberali de la Botoşani şi Neamţ, precum şi de către vicepreşedintele judeţean al PD-L Suceava Niculai Barbă, dar şi de şeful filialei Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei. În urma numărării voturilor, câştigător a fost declarat Mihai Aurel Steiciuc, care l-a surclasat cu 182 la 82 pe tânărul de 25 de ani, Marius Cernescu. Tot sâmbătă, liberalii suceveni şi-au ales şi cei 6 vicepreşedinţi, aceştia fiind Ştefan Alexandru Băişanu, Alin Popescu, Ovidiu Elisei, Vasile Mocanu, Lucian Lungu, şi Gheorghe Cozmulese. După ce fusese dat drept sigur candidat preşedinţia municipală a PNL Suceava, ex-interimarul Ştefan Alexandru Băişanu, era cât pe ce să piardă vicepreşedinţia formaţiunii, doar 7 voturi despărţindu-l de un eşec. Totodată, trebuie spus că în Biroul Permanent de Conducere au ajuns Corneliu Vornicu, Dorel Guliciuc, Ovidiu Arganisciuc, Marian Dascălu, Alexandru Larionescu, Paul Rusu, Maria Chidoveţ şi Ştefan Gudula. Supleanţi sunt Marius Cernescu, Nicolae Miron, Alexandru Isopescu, Ioana Năstase şi Vasile Nichitean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu