28 aprilie 2009


Bazariştii afectaţi de incendiul din februarie 13, scutiţi de la plata taxei pe terenul ocupat de chioşcurile mistuite
Consilierii locali vor avea, astăzi, pe masa de dezbateri a şedinţei ordinare pe luna aprilie, un proiect de hotărâre de scutire de la plata taxei pe teren pentru proprietarii de chioşcuri afectaţi de incendiul din Complexul comercial „Bazar” din 13-14 ianuarie 2009. Incendiul din noaptea în cauză a avut loc într-un spaţiu cu mare vad comercial, afectând numeroase chioşcuri. Întrucât focul s-a răspândit cu o mare viteză şi într-un interval relativ scurt de timp, o parte dintre acestea din urmă a ars în întregime, altele fiind distruse parţial. Din investigaţiile comisie de cercetare tehnico-ştiinţifică a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean rezultă că 81 de amenajări comerciale au fost mistuite integral, în timp ce altele 5 au suferit într-o mai mică sau mai mare măsură. Având în vedere circumstanţele enumerate, iniţiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu, propune scutirea la plata taxei a proprietarilor celor 86 de chioşcuri dezafectate, precum şi amânarea acesteia în cazul celor 5 spaţii comerciale care au scăpat mai uşor. Măsura este valabilă pentru intervalul 14 ianuarie-31 martie 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu