O companie spaniolă vrea să modernizeze Aeroportul Suceava în cel mult 2 ani de zile
O companie spaniolă şi-a anunţat, în urma discuţiilor purtate cu conducerea Consiliului Judeţean Suceava, intenţia de a investi în modernizarea Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava. Anunţul este făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care este de părere că aceasta este o decizie de maximă importanţă pentru viitorul unităţii aero-portuare de la Salcea. „Am putea spune că este o întâlnire istorică, grupul de oameni de afaceri din Spania anunţându-şi oficial intenţia de a investi în Aeroportul din Suceava”, a precizat şeful administraţiei judeţene, menţionând că, la întâlnire, au fost de faţă şi reprezentanţii consultantului potenţialilor investitori, o firmă care şi-a oferit serviciile şi pentru alte mari aeroporturi din lume, printre care unele din China şi Germania. Gheorghe Flutur spune că proiectul se derulează în trei etape, respectiv un studiu şi un plan de afaceri, cel de detaliu de modernizare a pistei şi serviciilor anexe şi de siguranţă, precum şi cel de administrare şi exploatare de perspectivă. Şeful executivului judeţean precizează că aşteaptă scrisoarea de intenţie de la spanioli, după care va fi convocată a şedinţă a deliberativului, în care va fi supusă aprobării o hotărâre în acest sens. Potrivit discuţiilor preliminare, execuţia ar urma să se desfăşoare pe durata a 18-24 de luni, în cazul cel mai fericit în linie dreaptă urmând a se intra din septembrie 2009. „Sunt optimist în momentul de faţă şi am colaborat pentru cea mai bună soluţie”, a precizat Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu