Demersuri pentru ca finala handbalistică Challenge Cup să se desfăşoare la Suceava
Primarul Ion Lungu a anunţat că a demarat, împreună cu antrenorul C.S. „Universitatea”, Petru Ghervan, demersuri pentru obţinerea unei derogării potrivit căreia echipa suceveană de handbal ar putea să dispute finala Challenge Cup în sala de sport al Liceului cu Program Sportiv din reşedinţa de judeţ. Şeful municipalităţii sucevene crede că primul pas pentru accederea în finală a fost deja făcut şi că, confruntările ar trebui să desfăşoare la Suceava, chiar dacă sala nu este omologată pentru acest nivel al competiţiei. „Vrem ca, în măsura în care ne vom califica în finală, să putem disputa meciurile la Suceava. Nu are farmec să mergem să jucăm la Bucureşti sau în altă parte. Vom face tot posibilul să jucăm finala din Challenge Cup în municipiul Suceava”, a subliniat primarul Ion Lungu. Sâmbătă, în prima manşă a semifinalei Challenge Cup, CSU, a învins acasă, , cu 35 la 31, formaţia eleveţiană Bern Muri.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu