Suceava, două poluri de dezvoltare a zonei centrale
Deliberativul local, întrunit ieri, în şedinţa ordinară pe această lună, a aprobat Planul urbanistic zonal şi regulamentul aferent zonei centrale a municipiului Suceava. Documentaţia cuprinde reglementări noi cu privire la organizarea reţelei stradale, modul de utilizare a terenurilor, organizarea arhitectural-urbanistică, regimul de construire, funcţiunea zonei, înălţimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului, procentul de ocupare a acestuia, retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelei. Primarul Ion Lungu a declarat că PUZ are în reglementare 105 hectare de teren şi se referă la două poluri de dezvoltare a zonei centrale a urbei. „Este vorba, în primul rând, despre centrul civic al municipiului care, credem noi, este corect să fie aici, la Primărie şi Universitate, şi care să includă şi Centrul de afaceri pe care intenţionăm să-l ridicăm în apropiere”, a declarat primul gospodar al Sucevei. PUZ-ul consacră două centre administrative, respectiv cel al judeţului, în zona imobilului în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean, precum şi cel municipal, care are ca obiective principale sediul Primăriei, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Complexul de afaceri ce ar urma să se construiască pe locul actualului stadion „Areni”. Ca element de noutate, este prezentată posibilitatea înfiinţării de parcări subterane pentru autoturisme în mai multe perimetre de pe raza oraşului. În acelaşi context, vor fi introduse sensuri unice pe numeroase străzi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu