29 aprilie 2009


Monumentul eroilor „Bucovina Înaripată” costă bugetul local aproape 100.000 de euro
După 3 ani de la iniţiativa de construire, „Bucovina înaripată”, monumentul închinat tuturor eroilor va fi montat în centrul Sucevei până la sfârşitul lunii mai, înainte de Înălţarea Domnului. Primarul Ion Lungu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că soluţia constructivă a fost schimbată, statuia urmând a fi confecţionată din fibră de sticlă patinată în culoarea bronzului, şi nu din beton. „Eu cred că este un monument reprezentativ, deosebit, aprobat de cercul specialiştilor şi cu aprobare de la Ministerul Culturii şi Cultelor”, a reliefat dl Lungu. Şeful administrativului local a precizat că, până la final, costurile cu proiectarea, realizarea şi amplasarea statuii se ridică la circa 400.000 de lei(aproape 100.000 de euro), la această dată fiind deja alocată suma de 150.000 de lei. Ion Lungu spune că dacă s-ar fi turnat în bronz, suma necesară ar fi urcat la 1 milion de euro. Monumentul va fi amplasat în faţa Casei Culturii şi este o concepţie a artistului plastic Mircea Dăneasa, a cărui variantă a fost aleasă în urma unei selecţii de oferte cu premii. Noua locaţie este considerată una ideală, fiind preferată celei de la Cimitirul „Pacea” din Dealul Cetăţii. „Nu este prea la îndemână să mergem printre morminte şi cruci, la cimitir. În centrul municipiului are acces facil toată lumea, chiar şi copii”, relevă Lungu, menţionând că şi spaţiul pentru ceremonialul militar este unul mai generos. Aici vor fi comemoraţi şi martirii din Decembrie 1989, defilarea urmând să nu mai aibă loc prin faţa bisericii din preajmă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu