22 aprilie 2009

De la bugetul local
Finanţări nerambursabile de peste 43 de miliarde de lei vechi pentru acţiuni culturale, biserici şi sport
Astăzi, are loc şedinţa de selecţie publică a proiectelor pentru finanţări nerambursabile acordate de la bugetul local sucevean. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, declară că la capitolul „Cultură” sunt disponibile 320.000 de lei, dintre care 100.000 de lei pentru organizarea Festivalului de artă medievală, iar 100.000 de lei pentru funcţionarea Fanfarei municipiului. Cultele religioase au la dispoziţie 1,2 milioane de lei, banii alocaţi pe proiecte urmând a lua calea definitivării lucrărilor de ridicare a noilor lăcaşuri de cult, precum şi de reabilitare a celor mai vechi. Sportul local va putea beneficia de 2,83 milioane de lei, finanţarea fiind acordată funcţie de performanţă. Dl. Lungu spune că, pentru a primi fonduri nerambursabile, este necesar ca echipa de Handbal CS „Universitatea” să acceadă, încă, o dată în Cupele Europene, iar fotbaliştii de Liga a doua de la „Cetatea” să se salveze de la retrogradare. Solicitanţii de fonduri de la bugetul local nu trebuie să mai primit bani nerambursabili în 2009, obligatoriu fiind ca proiectele înaintate să fie de interes local. De asemenea, în balanţă va cântări experienţa organizaţiilor neguvernamentale interesate, precum şi succesul acţiunilor organizate de către acestea în parteneriat cu Primăria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu