09 aprilie 2009


Inspectorii silvici somează persoanele fizice să-şi împădurească suprafeţele dezgolite
· Din cauza lipsei fondurilor, acestea nu se vor putea conforma
Aproape 6000 de hectare de terenuri despădurite abuziv în ultimii ani sunt trecute pe o listă de priorităţi privind reîmpăduririle. Dată fiind mărimea acestei suprafeţe, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava informează că s-a demarat o acţiune masivă de somare a deţinătorilor acestora în scopul regenerării. Într-o asemenea situaţie se află, 1376 ha din pădurile statului, 907 hectare păduri ale unităţilor teritorial-administrative, 121 de hectare aparţinând persoanelor juridice, precum şi 3509 de hectare ale persoanelor fizice. „Dacă pentru pădurile statului există asigurată sursa de puieţi şi cadrul organizatoric în vederea împăduririlor, la cele ale primăriilor şi persoanelor fizice va fi foarte greu de asigurat regenerarea suprafeţelor, cauza fiind lipsa fondurilor”, se arată în informarea ITRSV, în care se precizează că producţia de puieţi ar putea reclama ani întregi până la acoperirea necesarului. Singurul producător de puieţi care are suprafeţe în pepiniere este Direcţia Silvică Suceava, însă strategia Regiei Naţionale a Pădurilor, „poate şi ca urmare a ambiguităţilor prevederilor legale, nu include producerea puieţilor decât pentru nevoile proprii”. În 2006, ITRSV Suceava a monitorizat împădurirea a peste 250 de hectare, iar în 2007 a 51,5 de hectare din fondul forestier privat. VIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu