Elena Udrea lansează sigla „Bucovina Turism”
Joi, la ora 9.00 ministrul Turismului, Elena Udrea, deschide simpozionul de la Hotelul „Gerard” din Rădăuţi, la care participă la membrii Federaţiei Patronale din Turism din România. Anunţul este făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care precizează că după o întâlnire cu conducerea primăriei Rădăuţi, condusă de liberal-democratul Olărean, la ora 11.00, Palatul Administrativ din reşedinţa de judeţ va fi lansată, de asemenea în prezenţa Elenei Udrea, sigla „Bucovina Turism”. „Noi avem o strategie de turism şi am lansat un concurs pentru această siglă. Aceasta are câteva elemente care reprezintă turismul cultural, turismul montan, tradiţia şi autenticitata, precum şi simbolul calităţii”, a spus dl. Flutur, adăugând că respectiva competiţie a fost câştigată de către un student al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, care va fi premiat cu 300 de lei. Gheorghe Flutur a spus că sub noua siglă vor lucra unităţile de turism care respectă condiţiile de calitate, autenticitate, precum şi exigenţele cerute de Consiliul Judeţean. „Ele vor putea beneficia de publicitate, vor putea face parte din programele noastre dacă respectă această disciplină minimală pe care Consiliul Judeţean încearcă să o impună”, explică şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu