23 aprilie 2009


Suceava găzduieşte Forumul celor 200 de reprezentanţi ai autorităţilor locale din România şi Republica Moldova
Ministerul Afacerilor Externe, organizează, în perioada 15-17 mai, la Suceava, în colaborare cu Consiliul Judeţean şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Forumul autorităţilor locale din România şi Republica Moldova. Preşedintele executivului judeţean sucevean, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că la manifestare sunt aşteptaţi câte 100 de reprezentanţi ai administraţiilor locale din cele două ţări, respectiv preşedinţi de consilii judeţene şi raionale, primari de comune, oraşe şi municipii. Printre temele abordate se numără cele referitoare la promovarea conceptului de dezvoltare a autonomiei locale, conform principiilor enunţate în Carta europeană a autonomiei locale; acordarea de asistenţă în domeniul legislaţiei şi armonizarea acesteia la standardele europene; dezvoltarea de parteneriate bilaterale şi multilaterale pentru proiecte cu finanţare europeană; consolidarea colaborării între puterile locale din România şi Republica Moldova; colaborarea cu societatea civilă din ambele state în vederea iniţierii de proiecte economice, sociale şi culturale. Gheorghe Flutur spune că reprezentanţii autorităţilor locale din Republica Moldova sunt aşteptaţi la Forumul de la Suceava, date fiind, mai alese, proiectele comune transfrontaliere România-Republica Moldova-Ucraina. „Avem un parteneriate, precum şi proiecte europene destul de importante din perioada aceasta pe trilaterala România-Republica Moldova-Ucraina, dar şi alte interese comune”, a reliefat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu