Ex-parlamentarul european sucevean, Cătălin Nechifor, membru al echipei de coordonare a campaniei PSD pentru Parlamentul European
Cătălin Nechifor, prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Suceava va face parte din echipa social-democrată care va coordona campania naţională pentru alegerile euro-parlamentare din 7 iunie 2009. „Avem deja strategii electorale în curs de elaborare şi evaluare şi cred că experienţa pe care am avut-o în Parlamentul European va fi, în fapt, un ajutor important pentru organizaţiile politice ale PSD şi PC”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, deputatul PSD de Fălticeni, Cătălin Nechifor, menţionând că social-democraţii vor să obţină un scor foarte bun la scrutinul euro-parlamentar din această vară. Cătălin Nechifor este optimist, spunând că, pe fondul unei tendinţe de regres în sondaje a PD-L, precum şi a unei prezenţe estimate slabe la vot, PSD are şansele de a-şi conserva numărul de parlamentari europeni. Aceasta şi în condiţiile în care Elena Băsescu şi, mai nou, Maria Petre, vor rupe voturi de la PD-L, candidând ca independente. „Contăm, astfel, pe o creştere a reprezentării PSD în Parlamentul European, doar şi pentru simplul fapt că la noi votul este unul unitar, păstrat în zona tradiţională a electoratului nostru”, a spus vice-liderul de la organizaţia judeţeană a PSD Suceava, Cătălin Nechifor, subliniind că social-democraţii vizează, chiar dacă puţin cam ambiţios, adjudecarea a 15 din cele 33 de locuri de euro-parlamentari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu