Poliţia suceveană vrea să diminueze participarea localnicilor la infracţiunile din străinătate
· De asemenea, aceştia se vor concentra şi pe prevenirea fraudelor săvârşite în cadrul programelor UE
· De asemenea, aceştia se vor concentra şi pe prevenirea fraudelor săvârşite în cadrul programelor UE
Anul acesta, poliţiştii suceveni vor asigura un climat optim mediului de afaceri, prevenirii faptelor de corupţie şi combaterii criminalităţii itinerante, dar şi a cazurilor de natură economico-financiară. Cel puţin aşa se arată în Planul strategic al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică(ATOP) privind principalele obiective care trebuie atinse de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în anul 2009. Planul strategic al ATOP prevede, printre altele, implicarea structurilor specializate în identificarea mediilor vulnerabile la săvârşirea unor fapte de corupţie, spălarea banilor, la contrabandă şi criminalitate transfrontalieră, precum şi în combaterea ilegalităţilor din mediul economic şi financiar-bancar. De asemenea, este luată în calcul monitorizarea obiectivelor economice aflate sub incidenţa riscului unor ilegalităţi, prevenirea şi combaterea fraudelor săvârşite pe fondul derulării unor programe ale UE şi protejarea populaţiei împotriva faptelor ilicite din sfera economico-socială. Accent se pune, totodată, pe combaterea criminalităţii itinerante, pe reducerea participării cetăţenilor români la săvârşirea infracţiunilor în străinătate şi pe accesarea sistemelor instituite în spaţiul Schenghen, în ce priveşte aplicarea mandatelor internaţionale emise prin Europol. Nu în ultimul rând, trebuie amintite acţiunile pentru descoperirea infracţiunilor din domeniul drepturilor de autor şi drepturilor conexe; organizarea şi executarea unui complex de activităţi pentru combaterea, cu mai multă eficienţă, a faptelor de evaziune fiscală şi a celor prin care se aduc prejudiciu bugetului de stat. Pe de altă parte, este prevăzută, monitorizarea locurilor în care se comercializează produse contrafăcute sau de contrabandă, mai ales în bazare, târguri, pieţe sau târguri auto, dar şi intensificarea controalelor pe linia respectării legalităţii de către operatorii de transport în regim de maxi-taxi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu