Bugetul judeţean salvează unitatea de asistenţă medicală Mălini
Aleşii judeţeni sunt de acord cu repartizarea din Fondul de rezervă bugetară, cuprins în bugetul propriu al judeţului Suceava, pe anul 2009, a sumei de 100.000 lei(1 miliard de lei vechi) comunei Mălini aflată în situaţie de extremă dificultate. Este vorba despre susţinerea cu fonduri a Unităţii de Asistenţă Medico-Socială, Primăria solicitând sprijin financiar pentru asigurarea funcţionării acestui stabiliment. Unitatea este înfiinţată încă din anul 2003, iar din încasările la puşculiţa comunităţii nu pot fi puse la dispoziţie, în totalitate, sursele de finanţare a activităţii. „Primăria face, acolo, eforturi foarte mari pentru a menţine acel spaţiu realmente necesar. Noi am încercat o soluţie, pentru sprijinirea financiară a unităţii propunând repartizarea sumei de 100.000 lei”, a reliefat şeful executivului judeţean, Gheorghe Flutur, menţionând că se va vedea ce sumă de bani se va putea acorda şi în a doua parte a anului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu