28 aprilie 2009


Comisarii de mediu monitorizează petrecăreţii mini-vacanţei de 1 Mai

Comisarii judeţeni de mediu vor fi vigilenţi pe timpul liberelor de 1 Mai. Anunţul este făcut de către şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Adriana, Iordache, care a declarat, într-o conferinţă de presă, că în baza unei adrese a Comisariatului Regional şi Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu, lucrătorii suceveni de mediu vor face controale în zonele de agrement, pe spaţiile verzi, cursurile de apă şi pe căile de comunicaţie, perimetre în care lumea este la iarbă verde în week-end şi cu prilejul liberelor. „Împreună cu jandarmii, în zilele de 1,2 şi 3 mai vom face controale pe traseele şi zonele de agrement, în care, în mod obişnuit, se practică activităţi de picnic”, relevă comisarul şef, adăugând că asemenea descinderi au avut loc şi de sărbătorilor pascale. Pe durata verificărilor, comisarii de mediu vor împărţi petrecăreţilor fluturaşi cu Decalogul agrementului la iarbă verde. Acesta cuprinde 10 reguli privind comportamentul celor care au ieşit să se relaxeze în aer liber, potrivit Adrianei Iordache, la controalele anterioare respectivele materiale fiind primite bine de către persoanele respective.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu