Programul ISPA, în întârziere pe partea de alimentare cu apă
· Primarul Ion Lungu a plecat la Bucureşti să ceară socoteală conducerii firmei câştigătoare a licitaţiei de executare a lucrărilor
· Primarul Ion Lungu a plecat la Bucureşti să ceară socoteală conducerii firmei câştigătoare a licitaţiei de executare a lucrărilor
Reabilitarea reţelelor de alimentare cu apă din cadrul Programului ISPA este întârziere, a afirmat, într-o întâlnire cu mass media locale, primarul Ion Lungu, care, ieri, în capitală, urma să poarte, pe această temă, discuţii cu conducerea centrală al câştigătorului licitaţiei de execuţie, TMUCB Bucureşti. Voi ruga pe acesta să recupereze restanţele, care, în urma unor intervenţii, au mărit, deja, numărul, echipelor de intervenţii. Sperăm să fie aduse alte formaţii, astfel încât să se deschidă mai multe fronturi de lucru.”, a precizat edilul şef, ]n urma unei inspecţii în teren. Primul gospodar al urbei a lăudat firma germană Ludwig Pfeiefer care este în grafic cu partea de reţele de canalizare a proiectului. Astfel, până în mai vor fi terminate amenajările din cartierul Burdujeni, în curs de „atacare” fiind cele din centrul urbei reşedinţă de judeţ. Însă, cel mai bine la capitolul îndeplinire a obligaţiilor din contract stau cei de la Dytras Spania, executanţii lucrărilor de reabilitare şi modernizare a staţiei de epurare a apelor menajere evacuate din canalizarea municipiului. „Decantoarele vechi sunt degajate, curăţate, conducerea firmei promiţând ca, până la finele anului, să fie aduse noile instalaţii tehnice”, explică Ion Lungu, arătând că noul sediu administrativ este în curs de construire şi că Suceava va avea şi un laborator la ultimele standarde. Reamintim că, în urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeifer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistenţă tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa şi are valoarea de 3,16 milioane euro. În funcţie de condiţiile climatice, lucrările efective de reabilitare vor fi încheiate în decembrie 2010. Afectate vor fi 91 de străzi din toate cartierele Sucevei, atât pe partea de alimentare cu apă, cât şi pe cea de canalizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu