Lumina Sfântă şi Oul Uriaş au dat gata pe sucevenii din Grecia veniţi acasă
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene a Partidului România Marea, Vasile Cerlincă, a apreciat, ieri, într-o conferinţă de presă, realizările autorităţilor locală şi judeţeană, în ceea ce priveşte marcarea Sărbătoririi „Învierii Domnului”, prin Programul „Paştele în Bucovina”. Dl Cerlincă a felicitat, pentru bucuria făcută sucevenilor, pe delegaţia care a adus Lumina Învierii de la Mormântul Sfânt din Ierusalim şi din care a făcut parte şi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur. Viceliderul judeţean al PRM Suceava este de părere că Oul Uriaş din centrul Sucevei este un obiectiv important, remarcând, în acest sens, contribuţia primarului Ion Lungu. Vasile Cerlincă a ţinut să precizeze că, de Sărbătorile Pascale, i-a avut ca oaspeţi pe copiii săi care locuiesc în Grecia şi care, sosiţi în vizită, s-au arătat impresionaţi de ce au avut să vadă acasă. „Mi-au spus că tradiţia, obiceiurile şi credinţa sunt mult mai înrădăcinate şi prezente aici, în Bucovina”, a explicat dl. Cerlincă. Oficialul PRM Suceava a mai menţionat că marea sărbătoare a fost umbrită de faptul că pensionarii nu şi-au primit pensiile la timp, mulţi dintre aceştia împrumutându-se pentru a avea ce pune pe masa de Paşte.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu