Întârziere la repartizarea de către Consiliul Judeţean a sumei de 28 de milioane de lei alocată de
Guvern pentru primării
·
De vină ar fi
inclusiv aprobarea cu întârziere a bugetelor locale, iar cu toate că executivul
judeţean a transmis două adrese în teritoriu, multe dintre unităţile
administrativ-teritoriale nu au transmis nici acum nevoile pe care le au.
·
"Necesarul
de bani este de 12 ori mai mare decât suma pe care o avem, de aceea trebuie să
găsim soluţii obiective",
a subliniat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean.
În luna iunie, ar urma să se analizeze şi să se voteze împărţirea sumei
de 28 de milioane de lei alocată din bugetul de stat judeţului Suceava în
vederea repartizării pe unităţi administrativ-teritoriale de către Consiliul
Judeţean. Cel puţin aceasta este părerea lui Gheorghe Flutur, şeful
executivului judeţean, care spune că încă sunt aşteptate solicitările
primăriilor în acest sens. "Avem în vedere acest lucru şi cred că în
şedinţa din iunie vom face această repartizare pe fond, după ce vom avea şi machetele
de la primării. Unele dintre ele nu ne-au trimis nici prima machetă - şi sunt
destul de multe în acest situaţie -, ca să ştim ce vor. Săptămâna trecută am
revenit cu adrese şi aşteptăm să se răspundă", arată Flutur. Potrivit
şefului administraţiei judeţene sucevene, în Legea bugetului de stat nu se
specifică termenul în care se face repartizarea cu pricina, iar pe de altă
parte, anul acesta bugetele locale au fost aprobate cu mare întârziere, ceea ce
explică şi lipsa de promptitudine a primăriilor în transmiterea necesarului
către executivul judeţean. Termenul în care unităţile administrativ-teritoriale
trebuie să trimită răspunsul este data de 10 iunie, iar conform lui Flutur repartizarea
nu va fi de natură să acopere cerinţele din teritoriu. "Necesarul de bani este de 12 ori mai
mare decât suma pe care o avem, de aceea trebuie să găsim soluţii obiective",
a subliniat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean. În şedinţa
ordinară lunară de la finele lunii, consilierul Dan Ioan Cuşnir (PSD) A cerut
explicaţii faţă de o posibilă voită întârziere
a convocării şedinţei în care să se dezbată repartizarea celor 28 de
milioane de lei, lăsând înţeles că aceasta ar avea legătură cu rezultatul
alegerilor din 26 mai. "Percepţia în anumite localităţi este că această
întârziere s-a datorat faptului că s-ar fi aşteptat rezultatului alegerilor. Sper
să existe o altă explicaţie", a spus Dan Ioan Cuşnir, menţionând că în
ciuda faptului că suma este una mică este, totuşi, aşteptată de primării.