13 iunie 2019


În Suceava,
Stadion omologat UEFA, construit cu finanţare de la Compania Naţională de Investiţii
·        Iniţiativa vine pe fondul degradării accentuate a stadionului Areni, lipsei facilităţilor obligatorii dictate de normele internaţionale, cât şi a parcărilor, obiectivul sportiv de lângă Primărie necesitând lucrări de anvergură şi costisitoare la structura de rezistenţă.
·         "Ar fi bine să putem face acest stadion de dimensiuni normale, omologat UEFA, şi chiar dacă nu ne satisface numărul de 500 de locuri, cred că putem să venim şi noi cu forţe proprii, să extindem tribuna", a subliniat Ion Lungu, sperând în materializarea proiectului CNI.
·        În octombrie 2014, consilierii locali au aprobat un "stadion polisportiv", de 100 de milioane de lei, cu 15.000 de locuri în tribune eliptice acoperite, cu instalaţie de  nocturnă şi dotări specifice aliniate cerinţele UEFA de categoria a 4-a, cea de exigenţă maximă.
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a solicitat Primăriei Suceava să identifice şi să transmită în Capitală documentaţia prin care să se pună la dispoziţie o suprafeţe de teren pe care, cu alocarea financiară guvernamentală, ar urma să se construiască o "bază sportivă de tip I". Potrivit primarului Ion Lungu, este vorba despre propuneri privind "un teren de fotbal standard, omologat UEFA", cu lungimea de 168 de metri şi lăţimea de 80,5 metri, precum şi de un "teren sportiv de fotbal" cu dimensiuni omologate de 105 de metri x 68 de metri cu nocturnă şi tribună pentru 500 de spectatori. La acestea se adaugă terenul pentru mini-fotbal de 20 de metri x 40 de metri, vestiare, clădiri administrative şi parcare pentru autovehicule. "Noi deja avem acea suprafaţă de 12 hectare de la intrarea în municipiul Suceava, care a fost transferată la Guvern, în scopul construirii unui Complex sportiv. Există deci terenul, voi trece personal pe la CNI, să ne prindă în acest program. Ar fi bine să putem face acest stadion de dimensiuni normale, omologat UEFA, şi chiar dacă nu ne satisface numărul de 500 de locuri, cred că putem să venim şi noi cu forţe proprii, să extindem tribuna. De ar fi aşa, şi nu doar o simplă introducere în lista sinteză a bazelor  sportive", a subliniat Ion Lungu, primarul municipiul Suceava.
Planul urbanistic zonal şi regulamentul de urbanism aferent viitorului Complex sportiv al municipiului Suceava au fost aprobate de Consiliul Local în şedinţa din 17 decembrie 2010. Obiectivul urma a fi construit pe o suprafaţă de 12 hectare, incluzând un stadion cu 15.000 de locuri, sală polivalentă cu 5000 de locuri, bazin olimpic de înot, precum şi terenuri în aer liber de handbal, baschet, volei şi tenis. Complementar dotărilor sportive, în zonă erau prevăzute sa fi amenajate spaţii verzi sub formă de insule, cât şi parcuri. Nu trebuiau să lipsească spaţiile tehnice, parcările, spaţiile comerciale şi de servicii, dar şi amenajările cu destinaţia de locuire, inclusiv cu funcţiunile aferente. Finanţarea trebuia să fie asigurată din resursele financiare ale Primăriei, cu bani de la Compania Naţională de Investiţii, dar şi în urma perfectării unui parteneriat public privat.       
Pe de altă parte, în octombrie 2014, consilierii locali au aprobat realizarea obiectivului de investiţii "Stadion sportiv în municipiul Suceava".  Noul stadion polisportiv ar fi avut o capacitate de 15.000 de locuri în tribune eliptice acoperite, dotat fiind cu instalaţie de nocturnă şi toate facilităţile impuse de normele europene şi internaţionale aflate în vigoare la momentul actual. Astfel, dimensiunile terenului de fotbal, spaţiile auxiliare, precum şi dotările specifice erau aliniate cerinţele UEFA impuse în vederea omologării stadionului în cadrul categoriei 4, cea de exigenţă maximă, conform regulamentelor UEFA Stadium Infrastructure Regulation Edition 2010. De asemenea, pista de atletism, cu dotările corespunzătoare, trebuiau să îndeplinească cerinţele Federaţiei Române de Atletism, pentru a găzdui competiţii internaţionale, conform IAAF Track and Fileds Facilities Manual. Stadionul urma a fi amenajat pe o suprafaţă de 120.000 de metri pătraţi, proprietate a municipiului Suceava, aflată la ieşirea din reşedinţa de judeţ înspre municipiul Suceava. Valoarea investiţiei, derulată, pe durata a 3 ani, a fost  estimată la aproximativ 100 de milioane de lei,  amenajarea incluzând, de asemenea, piste de atletism, spaţii verzi, parcuri, alei pietonale, drumuri, trotuare şi parcări. Iniţiativa survenea degradării accentuate a stadionului Areni, capacităţii reduse a acestuia, amplasării în centrul civic, lipsei facilităţilor obligatorii dictate de normele internaţionale, precum şi a parcărilor. Pe de altă parte, pentru a putea fi folosită la capacitatea maximă construită, actualul stadion de lângă sediul Primăriei necesită lucrări de anvergură şi costisitoare la structura de rezistenţă a tribunelor.