Judeţul Suceava, pe locul al paisprezecelea
la cadastrarea gratuită
·
În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, fruntaş este Vaslui, cu
55.191 de imobile înregistrate sistematic, Suceava fiind pe poziţia a doua, cu 31.240
de imobile, după care vine Bacău, cu 20.706
de imobile, urmat la mare distanţă de Iaşi, cu 9.967 de imobile, Neamţ-6.633 de
imobile şi Botoşani-4.811 imobile.
Suceava se află printre judeţele în care Programul
Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) se încadrează în graficele
stabilite, desfăşurându-se în bune condiţii. Cel puţin aşa rezultă dintr-o
analiză a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI)
privind înregistrarea sistematică în perioada 2017-2019, potrivită căreia
judeţul Suceava se află pe poziţia a paisprezecea în ţară din punctul de vedere
al lucrărilor la nivel de unitate administrativ-teritorială. Este vorba despre
un total de 31.240 de imobile înregistrate în cadastrul general până pe data de
16 iunie 2019, înaintea judeţului Suceava fiind Olt, Galaţi, Dolj, Teleorman,
Tulcea, Vaslui, Dâmboviţa, Timiş, Alba, Arad, Gorj, Buzău şi Bihor. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, primul
loc este ocupat de Vaslui, cu 55.181 de imobile înregistrate sistematic. După
Suceava vine Bacău, cu 20.706 de imobile, urmat la mare distanţă de Iaşi, cu
9.967, de imobile, Neamţ-6.633 de imobile şi Botoşani-4.811 imobile. În 2019 a început cea de a cincia etapă de
finanţare a lucrărilor de cadastru general. În cadrul acesteia, pentru anul în
curs, în judeţul Suceava, erau înregistrate 93 de cereri pentru finanţarea lucrărilor
de cadastru, cu o valoarea totală de 12,78 de milioane de lei. În 2019, fiecare unitate
administrativ-teritorială poate beneficia 160.000 de lei pentru înregistrarea
gratuită a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară,
faţă de 155.000 de lei în 2018, 150.000 de lei în 2017 şi 135.000 de lei în
2016. Potrivit legii, la înregistrare au prioritate
sectoarele cadastrale care cuprind terenuri aferente proiectelor de
infrastructură de interes naţional şi terenuri agricole subvenţionate de
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Pentru a beneficia
de fondurile alocate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
(ANCPI), primăriile care semnează contracte de finanţare cu OJCPI trebuie să
găsească prestatori până în luna august 2019.
Obiectivul
principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor din România
- terenuri, clădiri şi apartamente - în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte
Funciară. Programul este finanţat din
veniturile proprii ale ANCPI cu peste 4
miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin Programul Operaţional
Regional (POR), în valoare de peste 300 de milioane de euro. De asemenea, în
cadrul acestui program, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al
primăriilor.