Comercianţii suceveni nu vor fi autorizaţi decât după achitarea
integrală a obligaţiilor către bugetul local
·
Măsura este
introdusă pe fondul gradului scăzut de colectare a veniturilor, dar şi al
necesităţii identificării de noi modalităţi de recuperare a debitelor de la contribuabili.
·
Autorizaţiilor
pentru desfăşurarea activităţilor comerciale se va face doar după onorarea de
către solicitanţi a impozitelor, taxelor, amenzilor, chiriilor, redevenţelor, precum şi a altor obligaţii.
Regulamentul de autorizare a activităţilor de comercializare a
produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Suceava, aprobat prin
HCL nr. 174 din 2013 suferă modificări. La art. 11, acesta prevede condiţiile
care, în vederea obţinerii autorizaţiilor, trebuie îndeplinite de către viitorii
comercianţi, unul dintre imperative fiind cele privind obligaţia de a face
dovada achitării taxei de ecologizare. Completarea prevederilor Regulamentului are
loc după ce Direcţia "Buget, contabilitate şi fiscalitate" din cadrul
executivului local a venit cu propunerea introducerii, la articolul amintit, a obligaţiei
agenţilor economici care solicită autorizaţii de fi la zi în ceea ce priveşte
achitarea obligaţiilor legale către bugetul Sucevei. "Dat fiind gradul
scăzut de colectare a veniturilor la bugetul local al municipiului Suceava,
precum şi faptul că trebuie identificate noi modalităţi de recuperare a
debitelor şi creanţelor pe care contribuabilii persoane fizice şi persoane
juridice le datorează, este necesară modificarea Regulamentului, astfel încât
una dintre condiţiile emiterii autorizaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor
să fie achitarea integrală a tuturor obligaţiilor de plată restante către
bugetul local respectiv a impozitelor, taxelor amenzilor, chiriilor,
redevenţelor, precum şi a altor
venituri", se evidenţiază în expunerea de motive a propunerii legislative
aflate pe ordinea de zi a întrunirii lunare ordinare a legislativului municipal
sucevean. Pentru obţinerea autorizaţiei de la compartimentul specializat, la
art. 11 al Regulamentului de autorizare a activităţilor de comercializare a
produselor şi serviciilor de piaţă pe raza municipiului Suceava sunt incluse şi
alte condiţii cărora potenţialul comerciant va trebui să se conformeze. Astfel,
cei care vor se autorizeze vor face - cu documentele de urbanism - dovada
deţinerii legale a spaţiului, noii operatori economici fiind obligaţi să
utilizeze mobilier urban agreat de Primărie. Totodată, comercianţii în cauză nu
vor prejudicia activitatea spaţiilor învecinate, fiindu-le interzis să exercite
simultan comerţ cu ridicata şi comerţ cu amănuntul în aceeaşi structură de
vânzare. În cele din urmă, solicitanţii de autorizaţie sunt obligaţi să facă
dovada concordanţei dintre desfăşurarea exerciţiului comercial în structura de
funcţionare cu conţinutul certificatului de urbanism sau al autorizaţiei de
construire, după caz.