"English for hospitality", proiect internaţional în cadrul "Erasmus+"
·
Obiectivul
principal al proiectului a constat în promovarea învăţării integrate a
disciplinelor de specialitate din domeniile turism şi gastronomie, precum şi a
limbii engleze, coordonator fiind Colegiul Economic "Dimitrie
Cantemir" Suceava în parteneriat cu şcoli tehnologice din Croaţia, Turcia,
Italia, Grecia şi Portugalia.
La Camera de Comerţ şi Industrie Suceava a avut loc, la finele
săptămânii trecute, Conferinţa internaţională "Gateway to CLIL",
eveniment de multiplicare desfăşurat în cadrul Proiectului "Erasmus+"
- "English for hospitality". Potrivit
prof. Elena Florentina Sfichi, manager
de proiect, acesta din urmă s-a desfăşurat în perioada 2017-2019, iar în
calitate de coordonator, Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir"
Suceava a fost partener cu şcoli
tehnologice din Europa, respectiv din Croaţia, Turcia, Italia, Grecia şi
Portugalia. "Principalul obiectiv al proiectului a constat în promovarea
învăţării integrate a disciplinelor de specialitate din domeniile turism şi
gastronomie, precum şi a limbii engleze. "Ne-am focusat pe situaţii
concrete de învăţare, iar copiii au comunicat în limba engleză. În cadrul
proiectului au avut loc mobilităţi la şcolile partenere, în total fiind
implicaţi aproape 400 de elevi care au dobândit competenţe de comunicare în
limba engleză", a declarat prof. Elena Florentina Sfichi. Conferinţa
internaţională "Gateway to CLIL" şi-a propus promovarea modelului
"CLIL" care presupune comunicarea, în limba engleză, în cadrul orelor
curs de la disciplinele de turism şi gastronomie, "pentru a dezvolta
aceste competenţe al elevi ". Invitată
la Conferinţă au fost Lidia Acostoaie, inspector de proiecte educaţionale, de
la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi
Administraţie Publică, a Universităţii
"Ştefan cel Mare" Suceava au participat prof. univ. dr. Carmen
Năstase (decan), conf. univ. dr. Marian Lupan (prodecan) şi conf. univ. dr.
Angela Albu. Un moment deosebit a fost
cel prilejuit de prezenţa, prof. Diego Varela Pedreira, de la
Universitatea Corunia (Spania) care a susţinut, printr-o transmisiune în flux
live EUROSCI Network, prelegerea "Importanța învățării integrate a conţinuturilor
la disciplinele de specialitate şi a limbii engleze la liceu și la
universitate, pentru a face față provocărilor pieței internaționale a muncii”.
Manifestarea a inclus workshop-uri care au dezvoltat tematica "CLIL", acestea fiind
coordonate de prof. dr. Iuliana Suciu de la
Colegiul Tehnic "Mihai Băcescu" din Fălticeni, prof. Daniela Rotar, de la Colegiul Naţional
de Informatică "Spiru Haret" Suceava şi prof. Alina Creţu, de la
Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava. La Conferinţa
internaţională "Gateway to Clil" au luat parte cadre didactice şi
elevi de la unităţile de învăţământ din judeţ, cât şi de la cele din Europa. "Rezultatele
proiectului au constat în două produse intelectuale promovate în cadrul conferinţei.
Este vorba despre un canal yuotube English for Tourism and Hospitality Industry,
pe care se regăsesc 131 de lecţii video filmate în cadrul şcolilor partenere şi
care constituie resurse educaţionale extrem de valoroase în activitatea
didactică. De asemenea, promovat a fost un ghid de bune practici intitulat English for Tourism and Gastronomy Industry,
care conţine, de asemenea, exemple de
bună practică, de pe parcursul celor 2 ani de proiect", a explicat prof.
Elena Florentina Sfichi, manager de proiect.