Agenţi
economici amendaţi cu peste 310.000 de lei, pentru 67 de persoane care prestau muncă
nedeclarată
·
Inspectorii ITM au mai sancţionat
nerespectarea salariului minim brut pe ţară, primirea la lucru a salariaţilor în
perioada de suspendare a contractelor sau în afara programului de lucru cu timp
parţial, cât şi încălcarea dispoziţiilor privind munca suplimentară.
Numai
puţin de 651 controale au avut, pe linia relaţiilor de muncă, inspectorii
Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava în primul 154 trimestru al anului
2019, informează Romeo Butnariu, şeful insituţiei, conform căruia, ca urmare a
neregulilor constatate, agenţilor economici verificaţi li s-au dat 51 amenzi în
valoare de 406.800 lei. Totodată, "arătate" au fost şi 103 avertismente,
dispuse fiind inclusiv 913 măsuri de remediere a neconformităţilor depistate. În
totalul acţiunilor de control întreprinse în perioada ianuarie-martie 2019, o
pondere semnificativă o deţin cele privind depistarea şi combaterea cazurilor
de muncă nedeclarată, adică a celei fără forme legale de angajare. Astfel, în
intervalul amintit, inspectorii de muncă suceveni au organizat şi desfăşurat
642 de controale, în urma cărora au aplicat 100 sancţiuni contravenţionale,
dintre care 69 avertismente şi 31 de amenzi. Inspectorul-şef Romeo Butnariu
spune că, pe durata verificărilor, descoperite au fost 67 persoane care prestau
muncă nedeclarată, amenzile date pentru încălcarea reglementărilor specifice însumând
310.300 lei. Butnariu precizează că urmărirea respectării de către angajatori a
prevederilor Codului muncii a constituit unul dintre obiectivele prioritare ale
activităţii de control, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea
în plată a salariului minim brut pe ţară, lucrătorii din subordine aplicând 4
sancţiuni contravenţionale, adică 3 amenzi însumând de 3.300 lei şi un
avertisment. Pentru primirea la muncă fără încheierea unui contract individual
de muncă s-au dat 11 amenzi totalizând 260.000 lei şi 24 de avertismente, primirea
la muncă a mai multor persoane, fără transmiterea elementelor contractului
individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu
în ziua anterioară începerii activităţii, fiind sancţionate cu o amendă de
20.000 lei şi cu 9 avertismente. Inspectorii de muncă au dat un avertisment pentru
primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta avea contractul
individual de muncă suspendat, alte 4 avertismente fiind "arătate" pentru
primirea la muncă a salariaţilor în afara programului de lucru stabilit în
contractele individuale de muncă cu timp parţial. În cele din urmă, nerespectarea
dispoziţiilor privind munca suplimentară s-a lăsat tot cu un avertisment.