În
2018,
Ajutorul pentru înmormântare creşte
cu peste 1.000 lei, ajungând la 4.162 de lei
·
În urmă cu 4 ani, sprijinul bănesc pentru acoperirea cheltuielilor
ocazionate de deces era stabilit la 2.415 lei de asigurat sau de pensionar, majorarea
fiind de circa 42%.
De la 1 ianuarie, potrivit Legii nr. 3 din 3
ianuarie 2018, ajutorul de deces este de
4.162 de lei pentru fiecare persoană care a avut contract de asigurare sau de
fiecare pensionar, precum şi de 2.081 de lei, în cazul unui membru de familie
decedat al asiguratului, anunţă Casa Judeţeană de Pensii, Conform instituţiei
sucevene, indicele de corecţie este 1,15% vechiul nivel fiind de 3.142 de lei
şi, respectiv, 1.571 de lei. Astfel, sprijinul financiar pentru acoperirea
cheltuielilor de înmormântare se majorează cu 1.020 de lei, primul caz şi cu 510 lei, în cel de al doilea. Potrivit
reglementărilor în vigoare, ajutorul bănesc se acordă unui singur solicitant,
aceasta putând fi soţul supravieţuitor, copilul, părintele ori tutorele
decedatului, dar şi altei peroane care dovedeşte cu acte că a suportat
cheltuielile ocazionate de deces. Casa Judeţeană de Pensii informează că
solicitările pentru obţinerea ajutorului de deces se pot depune zilnic la
compartimentul specializat al instituţiei din Suceava, acestea trebuind să fie
însoţite de copii după certificatul de naştere, certificatul de căsătorie,
carte de identitate, de certificatul de deces în original şi copie, precum şi
de o declaraţie că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare. Actele
solicitate diferă în funcţie de relaţia de rudenie existentă între solicitant
şi defunct. Plata dreptului se face la casieria CJP sau prin mandat poştal. În
vederea ridicării ajutorului de deces de la casierie, solicitantul trebuie să
prezinte şi cartea de identitate în original. În urmă cu 4 ani, adică la 1
ianuarie 2014, ajutorul de deces era stabilit la 2.415 lei pe asigurat sau
pensionar, precum la 1.208 de lei, pentru un membru al familiei, creşterea
fiind de 1.747 de lei, respectiv de 873 de lei de persoană decedată.
Ajutorul deces este finanţat din bugetul
asigurărilor sociale de stat şi se acordă la cerere, fără a fi condiţionat de
realizarea unui anumit stagiu de cotizare. Cuantumul ajutorului de deces se
stabileşte anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.