Respinsă în Consiliul Local,
Grădiniţa pentru copiii din Obcini va fi
construită în Centru
·
„Ne dorim să recuperăm, atât cât putem, banii
pe care i-am pierdut în cartierul Obcini”, a spus primarul Ion Lungu, care propusese ca
obiectivul să fie ridicat în parcul Şcolii „Ion Creangă”.
·
La şedinţa deliberativului de la finele lunii
august 2017 au asistat cadre didactice şi elevi unităţii şcolare gimnaziale,
aceştia pronunţându-se împotriva proiectului, pe motiv că spaţiul verde al
acesteia va fi afectat.
Firma EDG Construct Craiova, judeţul Dolj, va
asigura serviciul de consultanţă pentru construirea,
cu finanţare europeană nerambursabilă, a unei grădiniţe cu program prelungit în
zona centrală a municipiului Suceava. „O prioritate pentru noi este de
depune proiect pe fonduri europene pentru o a doua grădiniţă, cea din zona
centrală. Serviciul de consultanţă a fost adjudecat de către o firmă din
Craiova, şi ne dorim să recuperăm, atât cât putem, banii pe care i-am pierdut
în cartierul Obcini”, a spus primarul Ion Lungu. Grădiniţa cu program prelungit ar urma să fie ridicată
pe strada „Constantin Dobrogeanu Gherea”, respectivul serviciu costând 117.000
de lei. Reamintim că aleşii PSD au votat împotriva proiectului prin care
Primăria intenţiona să obţină finanţare europeană pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit în parcul
Şcolii gimnaziale „Ion Creangă” din cartierul Obcini. La şedinţa
deliberativului de la finele lunii august 2017 au asistat cadre didactice şi
elevi unităţii şcolare gimnaziale, aceştia pronunţându-se împotriva
proiectului, pe motiv că spaţiul verde al acesteia va fi afectat. Participanţii
au venit înarmaţi şi au acordat câte un simbolic cartonaş roşu proiectului. La
acea dată, consilierii locali ai PSD au propus ca grădiniţa să fie amplasată pe
alte terenuri din cartierul Obcini, respectiv în preajma Bisericii „Sfântul
Mina” sau pe locul de joacă de pe strada „Staţiunii”. Proiectul de hotărâre a
fost respins cu 11 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 3 abţineri. Primarul Lungu reliefa că în cartierul
sucevean nu există nicio unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit,
iar cea cu program normal funcţionează în două schimburi. În cauză erau 1.400
de metri pătraţi din curtea Şcolii gimnaziale nr. 9, o suprafaţă de teren
liberă nefiind găsită în tot cvartalul. Edilul-şef
era de părere că varianta ce mai rapidă este „părculeţul” unităţii de
învăţământ, în care tronează şi statuia patronului spiritual al şcolii, marele
povestitor Ion Creangă. Ion Lungu crede că alternativa nu ar fi făcut„ nicio
defavoare cetăţenilor din cartierul Obcini”, întrucât în zonă ar urma să fie
înfiinţate alte spaţii verzi.
De menţionat este faptul că, în urmă cu circa
3 ani, aleşii locali PDL, actualii consilieri PNL, au cerut evacuarea Agenţiei
pentru Protecţia Mediului şi înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit în
sediul acestei instituţii. Aceasta mai ales că, la finele anilor 1980, imobilul
cu pricina fusese proiectat cu funcţiunea de unitate preşcolară. Pe de altă
parte, la mijlocul lui 2016 Primăria Suceava identificase, pentru ridicarea
unei grădiniţe, 5 ari de teren disponibil pe strada „Rulmentului”, suprafaţă
ocupată de o staţie de transformare a energiei electrice destinată deservirii
reţelei de transport cu troleibuze din anii 1980. Ulterior s-a constatat că
terenul cu pricina nu este al Primăriei, aflându-se pe raza unităţii
administrativ-teritoriale Şcheia.