Firmele din domeniile construcţiilor, prelucrării lemnului şi
agroalimentar trag ţeapă bugetului statului
·
În 2017, împotriva acestora AJFP Suceava a formulat 21 de
sesizări penale, prejudiciul cauzat fiind de peste 25 de milioane de lei.
În anul 2017, inspectorii
Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava au organizat 379 de
acţiuni de control, în urma cărora bugetul statului s-a ales cu încasări
suplimentare de circa 42,36 de milioane de lei. Conform purtătorului de cuvânt
Oana Violeta Apetrea, controalele desfăşurate în anul trecut s-au soldat şi cu
amenzi însumând 112.400 de lei, iar mulţumită verificărilor întreprinse pierderea fiscală
s-a diminuat cu 37,61 de milioane de lei. În intervalul 1 ianuarie-31 februarie
2017, lucrătorii specializaţi ai AJFP Suceava au instituit 24 de măsuri
asigurătorii, pentru o sumă de 29,31 de milioane de lei iar, pe de altă parte,
au întocmit 21 de sesizări penale, în cazul cărora prejudiciul total cauzat
bugetului statului se ridică 25,18
milioane de lei. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, împotriva agenţilor
economici din construcţii s-au făcut 9 sesizări, pentru 11,53 de milioane de
lei daune; contra celor care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea
lemnului au fost formulate 7 sesizări penale, pentru un prejudiciu care totalizează
3,75 de milioane de lei, iar pe numele societăţilor din domeniul agroalimentare
s-au formulat 4 sesizări penale, cu un prejudiciu de 9,4 milioane de lei. Încă o sesizare penală a vizat sectorul
transporturilor, paguba creată prin încălcarea legii fiind calculată la 493.090
de lei. În anul 2017, la contribuabilii persoane fizice au fost întreprinse 214
acţiuni de control, dintre care 78 de inspecţii fiscale generale, 112 inspecţii
fiscale parţiale, 3 controale inopinate şi 21 de constatări la faţa locului.