Direcţia Antifraudă
Suceava a întocmit 42 de sesizări penale, pentru un prejudiciu de 144,41 de
milioane de lei
·
Pe lângă activitatea de investigare a fraudelor şi cea de
destructurare a lanţurilor tranzacţionale constituite pentru prejudicierea
bugetului, inspectorii antifraudă au aplicat amenzi însumând 18,82 de milioane
de lei.
În acelaşi timp,
controlorii DGAF au dispus confiscări de sume, bunuri şi venituri ilicite
a căror valoare se ridică la 3,16 de milioane de lei, precum şi suspendarea
activităţii a 73 de contribuabili. Aceştia din urmă au încălcat prevederile
Codului fiscal, obligaţia de se dota cu aparat de marcat electronic fiscal sau
pe cea de a fiscaliza încasările prin intermediul casei de marcat. În cazul a 47
de contribuabili s-a luat măsura interzicerii activităţii, cei cu pricina
nerespectând prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. „Transportarea,
deţinerea şi comercializarea bunurilor fără acte justificative, precum şi
încălcarea obligaţiei de a întocmi şi utiliza documente contabile pentru toate
operaţiunile economice efectuate, reprezintă cele mai frecvente încălcări ale
prevederilor legale şi financiar-contabile descoperite de către inspectorii din
cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava”, se subliniază în informarea
Direcţiei Generale Antifraudă.