Pasajul subteran dintre unităţile socialiste
din fosta zonă industrială ar putea fi redeschis
·
După
Revoluţie, trecerea amenajată pe sub Calea Unirii a fost ignorată de către
autorităţi, a devenit o groapă de gunoi, iar în cele din urmă a fost închisă cu
garduri care împiedică accesul.
Pasajul pietonal subteran din fosta zonă
industrială a Sucevei face obiectul unui proiect de hotărâre pus în atenţia
Consiliului Local Suceava. Înainte de anul 1989, respectiva trecere asigura
traversarea în condiţii de siguranţă a Căii Unirii de către miile de navetişti
care coborau în cele două staţii de pe sensurile opuse de mers şi care munceau
la întreprinderile şi combinatele din arealul în cauză. După Revoluţie, pasajul
a fost ignorat de către autorităţi, a devenit o groapă de gunoi, iar în cele
din urmă a fost închis cu garduri care împiedică accesul în subteran. Între
timp, în aceeaşi zonă, pe amplasamentul fostelor unităţi socialiste de stat
s-au construit mai multe complexuri comerciale, iar traficul auto, dar şi cel
pietonal, au devenit deosebit de intense. „Este o zonă între două staţii în
care se fac opriri şi de către autobuzele de pe traseele intrajudeţene, iar în
curând se va deschide un nou centrul comercial. Drept urmare, zona pietonală,
cât şi traficul auto, vor fi mult mai aglomerate decât în prezent”, arată
iniţiatorii proiectului de hotărâre, consilierii PSD din deliberativul local
sucevean. Potrivit propunerii legislative de pe masa aleşilor municipali,
pasajul cu pricina ar urma să fie curăţat, iluminat, dotat cu facilităţi pentru
accesul persoanelor cu handicap şi cărucioarelor pentru copii şi de asemenea,
dotat cu supraveghere video. Recent, la o interpelare în şedinţa Comitetului
Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, viceprimarul
Lucian Harşovschi,punea în vedere că redeschiderea pasajului ar necesita
o expertiză tehnică a structurii de rezistenţă, procedură care presupune
decopertarea, intervenţii de natură să ducă la îngreunarea sau chiar sistarea
circulaţiei în zona respectivă.