Luna trecută,
Inspectorii ITM
au descoperit 26 de suceveni desfăşurând
de muncă nedeclarată
·
Cele 4 firme prinse că aveau lucrători la negru au
fost sancţionate cu amenzi totalizând 20.000 de lei.
În luna noiembrie a
anului 2017, inspectorii de muncă suceveni au depistat 26 de persoane care
desfăşurau muncă nedeclarată. Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial
de Muncă Suceava precizează că în cauză este o persoană al cărei contract
individual de muncă nu a fost transmis în registrul general de evidenţă a
salariaţilor, până cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii
activităţii, la care se adaugă alte 19 persoane ale căror contracte au fost trimise
înspre REVISAL, însă după expirarea termenului legal. De asemenea, lucrătorii
ITM au descoperit 5 lucrători fără forme legale de angajare, aceştia prestând
la 4 societăţi. În ceea ce priveşte acest din urmă aspect, inspectorul şef
Romeo Butnariu precizează că firmele prinse că aveau la lucru muncitori fără
contracte de muncă individuale au fost sancţionate cu amenzi însumând 20.000 de
lei. Pe parcursul lunii noiembrie, în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii
ITM au avut 258 de controale. Inspectorul şef Romeo Butnariu face cunoscut că
verificările făcute s-au lăsat cu aplicarea a 54 de sancţiuni contravenţionale,
valoarea amenzilor date ridicându-se la 88.500 de lei. În timpul controalelor
din noiembrie 2017, inspectorii ITM Suceava au depistat deficienţe legate de
nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, a
repausului săptămânal, cât şi a celui cuvenit în cazul muncii suplimentare.
Totodată, s-a mai descoperit că unii dintre agenţii economici controlaţi nu
s-au conformat reglementărilor în vigoare referitoare la obligaţia de a ţine
evidenţa orelor prestate de către fiecare salariat în parte.