Pensionarii cer
reactivarea vechiului pasaju subteran din zona supermaketurilor
·
„Este
necesară o expertiză tehnică a
structurii de rezistenţă, procedură care presupune decopertarea, iar lucrările
ar duce la îngreunarea sau chiar sistarea circulaţiei în zona respectivă”, susţine viceprimarul
Lucian Harşovschi.
Circulaţia aglomerată din
municipiul Suceava a fost unul dintre aspectele puse pe tapet de către
reprezentaţii pensionarilor, cu prilejul şedinţei Comitetului Consultativ de
Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Şedinţa a fost condusă de
subprefectul Silvia Boliacu, participant fiind şi Lucian viceprimarul
reşedinţei de judeţ. În ceea ce priveşte traficul foarte aglomerat din
municipiul Suceava, Lucian Harșovschi le-a spus reprezentaţilor vârstei a treia
că, până acum, Primăria Suceava a luat câteva măsuri rapide, cu costuri mici,
de fluidizare a circulaţiei în zona comercială de pe Calea Unirii. Adjunctul
şefului executivului municipiului capitală de judeţ a adăugat că soluţia cea mai bună de descongestionare
a circulaţiei constă în construirea unui nou pod peste râul Suceava. De altfel,
în bugetul local a fost prinsă o sumă de
bani pentru întocmirea studiului de fezabilitate, iar acesta este la final. În
acest context, Constantin Icușcă, secretarul
Asociaţiei „Seniorilor Bucovineni”, a
făcut câteva propuneri legate de cartierul Burdujeni, respectiv cele de sincronizare
a semafoarelor în zona „Orizont”, reamenajarea
unor staţii de autobuz şi folosirea pasajului subteran din zona
Policlinicii Industriale, care ar putea să descongestioneze circulaţia
pietonilor veniţi la supermarketuri. Referitor la acest din urmă aspect viceprimarul
Harșovschi a făcut cunoscut că este necesară
o expertiză tehnică a structurii de rezistenţă, procedură care presupune
decopertarea, lucrări care ar duce la îngreunarea sau chiar sistarea circulaţiei
în zona respectivă. Pensionarii şi-au mai exprimat doleanţe privind amenajarea
râului Suceava de către hipermarketurile vecine, Lucian Harșovschi răspunzându-le
că aceste complexuri comerciale nu pot face altă investiţie decât cea pentru
care au primit autorizaţie. În plus, râul Suceava şi zona aferentă sunt în
gestionarea Companiei Naţionale „Apelor
Române”. Referitor la anveloparea termică a blocurilor de locuinţe,
reprezentanţii vârstnicilor au aflat că în Suceava nu există nici un program
guvernamental în acest sens, ci doar unul european, a dar ale cărui condiţii sunt greu de îndeplinit de către pensionari.