·
„Deşi
suntem proprietarii, câştigând până la Înalta Curte de Casaţie Justiţie, cei de
la lichidator au făcut o notificare la Cadastru, că există un proces pe rol”, a declarat primarul Ion Lungu.
·
La
finele lunii mai, într-un vechi litigiu cu TASA, executorii judecătoreşti s-au
prezentat la TPL pentru a evacua mijloacele de transport şi a sigila halele de
reparaţii.
Lichidatorii Termica, fostul prestator la
serviciului de alimentare cu apă caldă şi căldură a municipiului Suceava, se pun
de-a curmeziş amenajării, pe o suprafaţă de pe valea râului cu acelaşi nume, a
unui nou sediu pentru societatea de transport public local de călători TPL. Primăria
va depune un proiect pentru accesarea de finanţare europeană în vederea dotării
cu 40 de autobuze electrice, aprobarea acestuia impunând dotări existenţa
dotărilor specifice pentru noul parc de mijloace de transport. Demersul este
absolut necesar, întrucât, de mai mulţi ani, TPL, societate la care unic
acţionar este Primăria, se află în proces cu TASA Suceava ca urmare a
neînţelegerilor legate de chiria pentru clădirile şi unele suprafeţe betonate ocupate.
De cealaltă parte, deşi autorităţile locale
susţin că sunt proprietarii terenului de la Termica, lichidatorii invocă
existenţa unui proces pe rol, respectiv faptul că suprafaţa vizată nu este
liberă de sarcini. În acest sens, MGA Insolvency SPRL Suceava şi Management
Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL au notificat Oficiul Judeţean pentru Cadastrul
şi Publicitate Imobiliară Suceava. „Acel blestem Termica încă nu s-a
terminat şi nu ştiu cum o să se termine. Deşi suntem proprietarii, câştigând
până la Înalta Curte de Casaţie Justiţie, cei de la lichidator au făcut o
notificare la Cadastru, că există acest proces pe rol. Ca atare, nouă ne
trebuie ca terenul să fie liber de sarcini, ceea ce în opinia noastră este,
fiind vorba doar despre o notificare.
Atât timp cât nu este un gaj, o ipotecă, o sumă de plătit, o hotărâre de
instanţă, eu cred că nu poate fi luat în considerare o sarcină asupra
terenului”, a reliefat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Primarul
Ion Lungu a ţinut să precizez că, totuşi, achiziţionarea cu finanţare
nerambursabilă a celor 40 de autobuze electrice nu este în pericol, existând şi
alte variante de amplasamente pentru viitorul garaj modern al TPL. Totuşi,
aceasta este varianta optimă, ţinând cont de existenţa drumului de acces
betonat şi a utilităţilor necesare.
Reamintim că, la finele lunii mai, executorii
judecătoreşti şi agenţii ai unei firme de protecţie s-au prezentat la sediul
societăţii de transport public local TPL Suceava pentru a evacua mijloacele de
transport şi a sigila halele de reparaţii. Darie Romaniuc, directorul general
al firmei de transport călători declara că intervenţia ave la bază un dosar de
evacuare datând încă din anul 2006.
În 2005, Atlassib Sibiu, prin TASA Suceava,
câştiga licitaţia organizată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice pentru
vânzarea activelor TPS, al cărui actual continuator este TPL. La mezat au fost
scoase clădirea administrativă şi garajele societăţii, cu o valoare ce se
ridica la 5,5 miliarde lei vechi, mai puţin terenul de sub acestea. Finanţiştii
au organizat licitaţia în vederea recuperării unor debite de 46 miliarde lei
vechi, pe care TPS le avea la bugetul consolidat la statului.