Primăria Suceava intenţionează
să atragă finanţare europeană de 10 milioane de euro pentru reabilitarea Curţii
Domneşti
·
„Ne vom grăbi, astfel încât să putem depune proiectul în
cursul anului viitor, termenul limită fiind decembrie 2018”, declară primarul Ion
Lungu, după ce, recent, suma alocată prin POR 2014-2020 a fost dublată.
·
În anii trecuţi, primarul Sucevei a avut discuţii pe
această temă cu Corina Creţu, comisarul european pentru Dezvoltare Regională,
insistând pe majorarea finanţării destinată obiectivelor din această categorie.
Primăria municipiului
Suceava reia demersurile pentru reabilitarea
cu finanţare europeană a Curţii Domneşti din centrul urbei reşedinţă de judeţ.
Aceasta după ce Comisia Europeană a aprobat dublarea sumei prevăzută prin
Programul Operaţional Regional 2014-20230 pentru susţinerea financiară a
proiectelor din această categorie. „A crescut pragul de finanţare pentru
reabilitarea patrimoniul naţional cultural de la 5 milioane de euro la 10
milioane de euro. Este deja pregătit proiectul de 17 milioane de euro pentru
reabilitarea Curţii Domneşti, această dublare fiind binevenită. Drept urmare,
avem prinsă poziţie bugetară pentru anul viitor, deoarece trebuie să refacem
proiectul pentru o sumă de 10 milioane de euro. Ne vom grăbi, astfel încât să-l
putem depune în cursul anului viitor, termenul limită fiind decembrie 2018”,
declară Ion Lungu, şeful executivului sucevean. Iniţiat încă din programarea
europeană precedentă, proiectul de reabilitare a Curţii Domneşti din municipiul
Suceava a bătut o vreme pasul pe loc, pe motiv că finanţarea asigurată prin
Programul Operaţional Regional 2014-2020 era insuficientă. Potrivit calculelor
din exerciţiul anterior, valoarea proiectului - acceptată la acel moment - a fost estimată de 17 milioane de euro, însă,
conform noilor reglementări UE, proiectele din cadrul Axei prioritare 5
„Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea
durabilă a patrimoniului cultural” a Programului Operaţional Regional POR
2014-2020 li s-a rezervat o finanţare de maxim 5 milioane de euro. Primarul Ion
Lungu a avut discuţii pe această temă cu Corina Creţu, comisarul european
pentru Dezvoltare Regională, solicitând majorarea sumei destinată obiectivelor
de acest tip.
Reamintim că studiul de
reabilitare a Curţii Domneşti din centrul Sucevei a fost întocmit de Arena
Teatro, firmă specializată din Spania. Aceasta recomandă construirea unei
clădiri care va avea rolul de „Centru de interpretare” a Curţii Domneşti, cadru
în care, resturile arheologice vor fi prezentate publicului, cu explicaţiile de
rigoare. Imobilul, cu suprafaţă desfăşurată de 5.737 de metri pătraţi, va avea
parter, un etaj intermediar, etajul propriu zis şi mansardă, urmând a fi
construită din materiale ceramice de natură să accentueze aspectul de
fortăreaţă. Centrul în cauză va fi
compartimentat în recepţie şi sală de întâmpinare; expoziţie permanentă cu
elemente arhitectonice; pivniţa de piatră reconstituită; pivniţa de lemn
refăcută; sală de ateliere didactice; „Curtea Domnitorului în Suceava”; sală de
proiecţie 4D; sală de expoziţii temporare; bibliotecă, centru de studii
medievale, zona administrativă şi birouri. Curtea Domnească se află în preajma
oraşului medieval, în apropierea bisericii „Sfântul Dumitru”, Parcului Şipote,
vechiului centru meşteşugăresc al Sucevei, precum şi a Bisericii
„Beizadelelor”. Primele lucrări, la o casă domnească din lemn, prevăzută cu
pivniţă, au fost iniţiate în timpul lui Petru I Muşat. Pe durata domniei lui
Alexandru cel Bun au fost refăcute construcţiile din lemn şi au fost ridicate,
din piatră, un zid de incintă, iar pe latura de est alte câteva clădiri cu
beciuri. Peste vechea casă domnească a fost ridicat, din porunca lui Ştefan cel
Mare, un palat de piatră dotat cu
pivniţă. Ansamblul a dăinuit până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, când a fost distrus de un incendiu.