Suceava, singura reşedinţă de judeţ care are
undă verde la depunerea proiectelor europene
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional POR
2014-2020, din cadrul Ministerul
Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE)
a aprobat documentaţia cu lista de proiecte propuse de municipiul Suceava, a
declarat ieri, primarul Ion Lungu. „După ce în luna noiembrie am obţinut
aprobarea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, pe 14 decembrie am primit
şi OK-ul din partea Ministerului Dezvoltării regionale. Ca atare, putem depune
proiecte. De altfel, Suceava este singurul municipiul reşedinţă de judeţ din Regiunea
de Dezvoltare Nord-Est care are aprobarea Guvernului pentru a depune proiecte ”,
a precizat Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni. În cadrul
Programului Operaţional Regional POR 2014-2020, municipiul Suceava ar putea
accesa 25,4 de milioane de lei pentru achiziţionarea a minim 40 de autobuze
electrice, cu sistem de e-tiketing şi „monitorizare în trafic a flotelor”. La
aceasta se adaugă circa 3 milioane de lei pentru regenerarea zonelor urbane şi
spaţiilor verzi; 1,2 de milioane de lei pentru "Centrul multifuncţional
Iţcani"; 3,62 de milioane de lei pentru grădiniţele din Burdujeni-sat şi
din cartierul Obcini, precum şi 620.000 de lei pentru şcolile tehnice.